Articole scrise de Elena Moldoveanu
Organe printate 3D și adaptarea plantelor la misiunile spațiale. Ce experimente urmează să facă NASA pe ISS
Timp de peste 20 de ani, astronauții de pe Stația Spațială Internațională (ISS) au efectuat mii de experimente științifice. Acum, un nou lot de experimente a sosit la laboratorul orbital, abordând subiecte precum bioimprimarea 3D, adaptarea plantelor - și chiar fertilitatea în spațiu.
Un fost aeroport din Berlin, transformat în adăpost pe fondul lipsei de locuințe pentru refugiați
Capitala germană transformă fostul aeroport Tegel într-un adăpost temporar pentru refugiați, pentru a găzdui 3.600 de ucraineni. Berlinul se străduiește să găzduiască civilii care au fugit recent de atacurile rusești asupra infrastructurii vitale, înainte de următoarele luni reci de iarnă.
Actorul Sean Penn i-a dăruit Oscarul său președintelui Zelenski drept „simbol al credinței”
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit la Kiev cu actorul și regizorul american Sean Penn, care i-a oferit statuia sa de Oscar drept un gest simbolic de susținere și un „simbol al credinței” privind victoria Ucrainei asupra Rusiei.
Germania: Producătorii de plastic vor contribui cu 450 de milioane de euro pe an la curățarea deșeurilor
În curând, producătorii de plastic din Germania vor fi obligați să plătească pentru colectarea deșeurilor. Proiectul de lege, aprobat miercuri de cabinetul de miniștri, va impune producătorilor de produse care conțin plastic de unică folosință să plătească într-un fond central gestionat de guvern
STUDIU. O treime din ghețarii aflați în siturile incluse în Patrimoniul Mondial vor dispărea până în 2050
O treime din ghețarii aflați în siturile incluse în Patrimoniul Mondial sunt pe cale să se topească până în 2050, potrivit unei noi cercetări. Un studiu global important a constatat că schimbările climatice provoacă prăbușirea acestor fluxuri uriașe de gheață.
Investiție de 650 milioane de euro la Oradea. Producătorul de anvelope Nokian Tyres se mută din Rusia în România
Consiliul director al producătorului finlandez de anvelope Nokian Tyres a decis să investească 650 milioane de euro în România pentru construcţia unei uzine de anvelope, care va fi prima fabrică cu emisii zero de CO2 din industria de anvelope, informează un comunicat de presă al companiei.
Germania: Două activiste de mediu s-au lipit de un stâlp într-o expoziție de dinozauri
Două activiste de mediu s-au lipit duminică de un stâlp care susţine scheletul unui dinozaur expus la Muzeul de istorie naturală din Berlin pentru a protesta împotriva politicii guvernului german în domeniul climei
Franța, rută terestră, prin România sau Polonia, pentru exporturile de produsele agricole ucrainene
Franţa lucrează la o rută terestră care ar permite Ucrainei să îşi exporte produsele agricole, prin România sau Polonia, în locul exporturilor prin Marea Neagră care au devenit imposibile după retragerea Rusiei din acordul internaţional negociat sub egida ONU.
Ucraina: Mai multe explozii au fost auzite la Kiev
O serie de explozii s-au auzit luni dimineaţă la Kiev, capitala Ucrainei, potrivit unor martori din oraş citaţi de Reuters şi unor jurnalişti ai France Presse, în timp ce autorităţile regionale din nordul, estul şi centrul Ucrainei au raportat de asemenea lovituri de rachete.
Mai multe persoane din Filipine au încercat să fugă de tsunami și au devenit victimele unei alunecări de teren
Mai multe persoane dintr-un sat de coastă din Filipine au crezut din greșeală că se apropie un val tsunami și au fugit spre un teren mai înalt, unde s-a produs o alunecare de teren. Aceștia au fost îngropați de vii, iar autoritățile desfășoară misiuni de căutare și salvare.
Telefonul lui Liz Truss, ținta unui atac cibernetic al agenților ruși. Politicienii britanici cer investigarea afirmației
Telefonul personal al fostului premier britanic Liz Truss ar fi fost ținta unui atac cibernetic al unor agenți suspectați că lucrează pentru președintele rus Vladimir Putin. Incidentul s-ar fi produs pe vremea când Truss era ministru de externe, relatează presa britanică.
GALERIE FOTO. Mexic sărbătorește Ziua Morților printr-o paradă colorată
Schelete gigantice au dansat sâmbătă pe străzile din Ciudad de Mexico, în cadrul unei parade pline de culoare, la începutul festivităților de „Ziua Morților”. Mii de oameni au urmărit parada pe un traseu de 4,8 kilometri, de la Reforma Avenue până la piața Zocalo din centrul capitalei mexicane.
Expoziția „The Horror Show!”: Cum a influențat horror-ul arta, muzica și filmul
Monstruosul și terifiantul se află în centrul unei noi expoziții intitulate „The Horror Show!”. Aceasta explorează modul în care genul horror a influențat artiștii, muzicienii, televiziunea și filmul britanic din anii 1970 până în prezent.
Germania: Un tablou al lui Piet Mondrian a fost expus incorect, cu susul în jos, timp de 77 de ani
Un tablou al pictorului abstract Piet Mondrian a fost expus incorect timp de 77 de ani, au descoperit săptămâna aceasta responsabilii de la muzeul Kunstsammlung din Dusseldorf, unde poate fi văzut în prezent.
Cereale ucrainene: Nu au fost aprobate mișcări de nave pentru duminică
Centrul Comun de Coordonare (JCC), responsabil cu supervizarea acordului internaţional privind exporturile de cereale, semnat în vară, a anunţat că pentru ziua de duminică nu a fost aprobată nicio mişcare de nave pentru transportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră.
Forțele de frontieră ucrainene, în alertă la granița cu Belarus
Forțele ucrainene staționate în apropierea graniței de nord cu Belarus spun că se pregătesc pentru un posibil asalt rusesc de peste graniță. Gărzile de frontieră staționate în regiunea Cernihiv supraveghează atent frontiera, înfruntând bombardamente rusești intermitente.
Alegerile din Brazilia: Ultima dezbatere televizată între Bolsonaro și Lula, înainte de votul de duminică
Președintele în exercițiu al Braziliei, Jair Bolsonaro, și contracandidatul său, Luiz Inácio Lula da Silva, s-au confruntat într-o ultimă dezbatere înainte de turul doi al alegerilor de duminică, concentrându-se în principal pe dificultățile economice post-pandemice.
Nomazii digitali se îndreaptă către stațiunile de schi. Care sunt avantajele acestor locații
Deși mulți preferă să muncească dintr-o stațiune însorită și cât mai aproape de malul mării, există și persoane care aleg stațiunile de schi drept birou. Iată care sunt avantajele și dezavantajele de a lucra dintr-o stațiune de schi.
YouTube: Conturile medicilor vor fi certificate, în încercarea de a limita dezinformarea
Compania gigant specializată în partajarea de conţinut video online a anunţat joi că va introduce certificarea conturilor medicilor şi a altor profesionişti din domeniul sanitar, astfel încât să poată fi evidenţiate videoclipurile de încredere pe teme legate de sănătate.
Mii de persoane au participat la mitingul LGBTQ din Praga, după împușcăturile din Slovacia
Mii de protestatari s-au adunat miercuri la Praga pentru a omagia doi homosexuali care au fost împușcați mortal în fața unui bar din Slovacia vecină. În urma împușcăturilor, manifestanții au cerut mai multă protecție pentru comunitatea LGBTQ și pentru familiile acestora.
Acordul privind cerealele din Ucraina ar putea fi prelungit după luna noiembrie
Un oficial de rang înalt al ONU a declarat că acordul pentru returnarea cerealelor ucrainene și a cerealelor și îngrășămintelor rusești pe piețele mondiale va fi probabil prelungit după jumătatea lunii noiembrie.
Ucraina: Rușii se pregătesc pentru „cea mai grea bătălie” la Herson
Forţele ruse se pregătesc pentru „cea mai grea bătălie” la Herson şi nu dau semne că ar fi dispuse să renunţe la cel mai mare oraş ucrainean ocupat, a afirmat Oleksi Arestovici, consilier al preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Japonia: Un magazin a vândut din greșeală produse de patiserie din plastic
În Japonia, replicile din plastic ale produselor alimentare reprezintă o industrie de milioane de dolari, însă falsele tarte cu ouă ale unei brutării s-au dovedi atât de realiste încât cinci dintre ele au fost vândute clienţilor din greşeală.