În timp ce ucrainenii erau disperați să fugă de război, fiind într-o continuă luptă de supraviețuire, românii au fost gata să le deschidă ușile pentru a le oferi ajutor și siguranță. Vorbim despre voluntarii prezenți la graniță sau gările din țară unde și-au petrecut ore și zile întregi pentru a ajuta.
Odată ce a început războiul, ei au decis să-l înfrunte prin a-i ajuta pe cei care fug din calea bombardamentelor. Voluntarii sunt oameni care și-au pus pauză în viață pentru a fi aproape de cei care trec prin drama războiului.
Mii de oameni au petrecut zile și nopți pentru a ajuta refugiații
Suferința nu ține cont de naționalitate sau de proveniență. Emoția intensă nu are granițe. După primele zile de la începerea războiului în Ucraina, mulți români și-au deschis inimile și casele pentru cei care fugeau de război.
Felicia Macaleț, jurnalist Euronews România: “Imaginați-vă un oraș cu o populație de peste trei milioane de oameni, un număr aproape dublu populației din București. Același este numărul oamenilor care au fugit din calea bombardamentelor. Peste trei milioane de refugiați au văzut România ca pe o poartă de scăpare și fiecare dintre ei au avut nevoie de ajutor sau de îndrumare și alți mii de oameni i-au întâmpinat cu brațele deschise în punctele de frontieră sau în gări. Suntem în Gara de Nord, aici unde mii de oameni și-au petrecut zile și nopți pentru a ajuta, pentru a oferi din timpul lor liber pentru mame, copii și bunici care fug din calea războiului.”
Mii de voluntari din toată țara și-au demonstrat compasiunea față de vecinii noștri și au fost în prima linie pentru a le ușura evadarea din țara în care a fost atacată. Printre ei și Oana Raluca, care a gestionat donațiile, a împărțit mâncare caldă și a alinat suferințele copiilor.
Oana Raluca, psihoterapeut: “Am avut o perioadă la mine boxa aceea micuță ți nu puteam să dăm foarte tare pentru că se speriau de muzică, iți duceau mâinile la urechi și se ascundeau. Citești despre trauma războiului, înveți despre asta, dar în momentul in care o vezi e cu totul si cu totul altceva.”
Oana este psihoterapeut. Prin prisma meseriei a auzit sute de povești, însă ce a văzut în gara de nord din București din februarie până în aprilie a marcat-o. Nu mai experimentase astfel de emoții intense. După ce se juca în sălile amenajate în gară cu copiii refugiaților, ea și ceilalți voluntari au avut nevoie de consiliere.
Oana Raluca, psihoterapeut : ”Îmi aduc aminte de o fetită din Kiev care a venit la cabinet pentru că dormea rigidizată. Îmi zicea mama ei ca o scândură. Dacă vă aduceți aminte, la începutul războiului a fost un convoi care a fost atacat când evacuau Kievul, ea a fost în convoiul respectiv. Mama ei a fost rănită, nu ceva care să-i pună viața în pericol, dar nu era nici o rană ușoară. Copilul dormea ca scândura, cu ea am lucrat mai mult și la cabinet.“
”Cum pot să ajut?”
Cu un doctorat făcut în Marea Britanie, cu activitate de cercetare în Finlanda și Cehia, profesor universitar de informatică, Alexandru Popa a fost profund afectat de imaginile de la știri. A început războiul, iar singurul lui gând a fost “cum pot sa ajut…”. Din multele activități în străinătate, un stagiu în Kazahstan l-a ajutat să învețe limba rusă, iar acum a purtat mândru vesta de voluntar traducător pentru refugiați.
Alexandru Popa, profesor universitar de informatică: „Țin minte, era duminică, vă dați seama, mă uitam la televizor cu tot ce se întâmpla, țin minte și acum mi-am donat uniforma, costumul de ski, am cusut pe ea steagul Ucrainei pe interior și am fost la gară pentru ca auzisem că acolo se donează lucruri și așa am luat contact cu Gara de Nord.“
Fiecare voluntar duce acum cu el povești care îi rămân în minte pentru totdeauna.
Anca Ionescu, publicitar: “Cel mai tare m-a marcat cazul unei ucrainence tinere care a plâns pe umărul fiului meu. Erau de aproximativ aceeași vârstă. Fiul meu are 21 ani, ea poate avea 23 și avea un copil mic în brațe. Tudor a ținut-o în brațe și tot umărul lui drept era scăldat în lacrimile ei.”
Cei mai mulți voluntari au revenit la viețile lor, cu speranța ca războiul să se termine.
