Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Vieți periclitate de listele de așteptare. Unii pacienți stau luni de zile pentru a ajunge la o consultație la medic

Listele de așteptare pentru a ajunge la un medic pun în pericol viețile unor pacienți. De exemplu, există bolnavi nevoiți să aștepte câteva luni pentru investigații imagistice.

Ministrul Sănătății recunoaște problema, dar spune că ea este întâlnită și în alte state europene.

Alexandru Rafila - ministrul Sănătății: Listele de așteptare sunt o realitate cu care foarte mulți dintre noi nu suntem obișnuiți. Să știți că în orice țară din Uniunea Europeană, inclusiv Marea Britanie, care a părăsit Uniunea Europeană, listele de așteptare sunt o realitate. Acest lucru trebuie sa îl înțelegem cu toții.

Uneori, însă, boala nu e cea care înțelege și chiar dacă pacientul poate nu se încadrează, la început ca urgență, așteptarea poate să îl transforme într-una. Angela Țurlea are 74 de ani și a cotizat la stat 38 de ani. În 2018 a trebuit sa facă RMN.

Angela Țurlea – pacientă: A trebuit să aștept vreo șase luni, cu toate că starea mea era urâtă, deplorabilă și cu dureri. Dar nu am avut de ales. A trebuit să aștept. Este foarte greu când ești bolnav, poate nu ai nici bani și ca să te duci la privat nu-ți permiți. La serviciile de stat timpul este îndelungat. Este groaznic.

Alexandru Rafila - ministrul Sănătății: Eu, personal, nu am situații în care cineva să aștepte șase luni sau șapte luni ca să facă un RMN.

În realitate, însă, au fost oameni care au așteptat.

Dr. Oana Manolescu - medic primar reumatologie: Intervalul de așteptare pentru pacient putea să dureze chiar până la șase luni. Sigur că însemna un diagnostic tardiv, o atitudine terapeutică tardivă și, sigur, rămâneau întrebări fără răspuns și trebuia să găsim niște soluții în intervalul ăsta și, practic, nu puteam să avem nici un fel de feedback despre evoluția cazului respectiv. 

Până în luna decembrie 2024, când pare că s-au alocat mai mulți bani, spun specialiștii, centrele care fac explorări de înaltă rezoluție aveau liste lungi de așteptare.

Dr. Oana Manolescu - medic primar reumatologie: Profitați, să ne grăbim să nu se epuizeze. Acum să vedem cât o să țină aceste minuni. Chiar discutam cu pacienții. Zic, uite, ar fi necesar un RMN. Vai, vă rog, nu-mi permit. Ordinul de mărime este destul de mare. Sunt pacienți de toate categoriile sociale. Pentru unii poate sa pară mult.

Și nu de puține ori au fost cazurile în care pacienți, care cotizează la stat, și-au plătit analizele.

Dr. Oana Manolescu - medic primar reumatologie: Trebuiau efectiv să scoată bani din buzunar, să se adreseze în regim privat și sigur că este deranjant pentru că noi oferim consultații gratuite, cu bilet de trimitere, oferim bilete de trimitere cu decontare și sigur erau o chestie inutilă, să zicem, le scriam degeaba pentru că știam foarte bine că lucrurile nu se puteau rezolva în intervalul pe care ni-l doream.

Nu doar pentru analizele imagistice se așteaptă

Reporter: Cum e cu analizele la sânge?

Angela Țurlea – pacientă: Cu așteptare. Programare, așteptare. Dacă prinzi, dacă nu, termenul de așteptare se prelungește. Am avut perioade când am așteptat și trei luni pentru că îmi cereau anumite analize și nu puteam să le fac oriunde.

Rozalia Petrache - pacient: Ultima dată când mi-am făcut programare a fost în luna lui decembrie, care aștept pentru 26 ianuarie, acum. 

Nu de noroc este, însă, nevoie pentru un diagnostic.

Dr. Anca Deleanu - medic: Pentru prevenție, într-adevăr, s-au aglomerat, cumva, serviciile și așteptarea este mai mare. Prevenția acum o facem pe categorii de vârstă și este necesară o intervenție în examinările paraclinice.

Timp de așteptare înseamnă și drumuri multe de la un medic la altul.

Reporter: Se întâmplă să vină un pacient să ia a doua oara bilet pentru că nu s-a încadrat?

Dr. Oana Manolescu - medic primar reumatologie: De multe ori! Nu numai o dată. Pentru reconfirmarea sau pentru prelungirea recomandării. Și, sigur, se mai pierdea timp și cu povestea asta. Expira biletul de la medicul de familie. Era un întreg circuit. Timp pierdut, irascibilitate. Sigur nu era nimeni vinovat.

În funcție de ce parte a corpului se investighează, și centrul la care se face, costurile pentru o analiză imagistică pornesc de la câteva sute de lei și pot depăși 1.500 de lei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE