În noua variantă a Statutului Elevului a fost eliminată dispoziția care preciza că ținuta vestimentară nu poate fi un motiv pentru interzicerea accesului elevilor în incinta școlii, potrivit Edupedu.
Trebuie menționat că Statutul Elevului pentru anul 2024 a fost recent publicat în Monitorul Oficial.
Acesta este reglementat prin ordinul ministrului Educației nr. 5.707 din 1 august 2024.
Documentul aduce clarificări privind obligațiile elevilor, printre care se numără și cerința de a se prezenta la școală și la toate activitățile organizate de instituție într-o ținută vestimentară adecvată.
Conform articolului 14 din noul statut: „Elevii au următoarele îndatoriri: d) de a se prezenta la școală și la toate activitățile organizate de aceasta într-o ținută vestimentară decentă și adecvată și de a purta elementele de identificare în conformitate cu legislația în vigoare și cu regulamentele și hotărârile unității de învățământ preuniversitar.”
În vechiul Statut al Elevului se stipula că „ținuta vestimentară sau lipsa elementelor de identificare nu poate reprezenta un motiv pentru refuzarea accesului în perimetrul școlii.” Această prevedere nu mai este inclusă în versiunea actuală a Statutului Elevului.