Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ucraina, sub alerte aeriene: Rusia a lansat un atac masiv asupra Kievului

Kievul şi restul Ucrainei se află, luni dimineaţă, sub alerte aeriene. Forţele aeriene au lansat un avertisment legat de atacuri ruse la scară mare. Mai multe valuri de atacuri au avut loc şi în cursul nopţii.

În Ucraina, au putut fi auzite mai multe explozii la primele ore ale dimineţii, când sistemele de apărare aeriană au respins un atac aerian, potrivit unui martor citat de Reuters.

Rusia a lansat două valuri de atacuri cu drone

În cursul nopții, Rusia a lansat două valuri de atacuri cu drone, a anunţat armata ucraineană. Nu există momentan informaţii privind producerea de pagube sau de victime.

În jur de zece drone au fost distruse la apropierea de oraş în regiunea din jurul Kievului la circa 02.30 GMT, a declarat Serhii Popko, şeful administraţiei militare, pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Rusia nu a comentat informațiile

Rusia nu a comentat toate aceste informaţii. Atât Rusia, cât şi Ucraina neagă că vizează civili prin loviturile lor aeriene, despre care susţin că au drept scop distrugerea infrastructurii cheie pentru efortul de război al adversarului.

Rusia și Ucraina au făcut schimb de câte 115 prizonieri fiecare

Rusia și Ucraina au făcut sâmbătă schimb de 115 prizonieri de război de fiecare parte, după ce Emiratele Arabe Unite au acționat ca intermediar.

Acesta este primul astfel de schimb de când Ucraina a lansat un atac surpriză în regiunea rusă Kursk la 6 august, cel mai mare atac pe teritoriul rus de către o putere străină de la al Doilea Război Mondial.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE