Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ucraina a lovit încă o bază aeriană din Rusia. E cel mai mare atac asupra unui aerodrom rusesc, iar pagubele sunt enorme

După atacurile de la baza aeriană Svasleika, ucrainenii au reușit să lovească și aerodromul rus Marinovka, din regiunea Volgograd, la 300 de kilometri de graniță. Serviciul Ucrainean de securitate spune că locul lovit se situează la 400 de kilometri în interiorul teritoriului rus, în apropiere de orașul Kalach-Na-Donu.

Locul este și unul simbolic, dacă avem în vedere că Volgograd este fostul Stalingrad din perioadă sovietică. Acolo a avut loc una dintre cele mai sângeroase bătălii din istoria umanității, în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial.

Ucraina a lovit baza aeriană din Marinovka

Operația militară a fost executată pe 23 august, în jurul orei 4 dimineața (ora Moscovei), cu foarte multe drone, care au lovit locul în care operează două escadrile de avioane de luptă de ultimă generație, de tip Suhoi Su-21 MP sau Su-34. Zilnic decolează de acolo în jur de 30 de aparate de zbor.

Cu patru zile înainte de atac, agenția de presă ucraineană UNIAN a precizat că pe acea bază erau 14 avioane Su-25 și 15 avioane Su-34.

În plus, agenția de știri independentă Astra, din Rusia, a precizat că pe acel aerordom avea baza și "Escadrila a 2-a Separată de Aviație de Recunoaștere, Cartierul general 4 al Forțelor aeriene și Brigada a 7-a a Forțelor Aeriene".

Loviturile au provocat explozii și incendii majore, timp de mai multe ore, iar imaginile surprinse de martori au fost postate pe mai multe rețele de socialziare. Pe grupurile de Telegram, se precizează că au fost auzite între șase și zece explozii.

În acea bază se aflau și depozite de muniție și bombe cu ghidaj. În apropiere de satul Oktiabrskaia, filmările localnicilor au arătat cel puțin șase incendii pe acea bază și în apropierea ei.

Deși apărarea antiaeriană rusă a fost activată, autoritățile locale au precizat că "cel puțin cinci drone" au fost doborâte. Ulterior, Ministerul Apărării a spus că toate au fost anihilate, deși imaginile arată cu totul altceva, mai ales după ce NASA a publicat imagini din satelit, care arată că aerodromul este inutilizabil și că au fost cel puțin trei incendii majore la niște depozite de muniție.

La scurt timp, guvernatorul regiunii ruse Volgograd, Andrei Bocharov, a postat că atacul ucrainean cu drone „a fost respins, majoritatea dronelor fiind eliminate și, ca urmare a căderii unei drone, a izbucnit un incendiu pe amplasamentul unei facilitaţi a Ministerului Apărării. Potrivit informațiilor preliminare, nimeni nu a fost rănit și nu au existat pagube”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE