Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

„Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de Emanuel Pârvu, propunerea României pentru Oscar 2025

„Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, este propunerea României pentru Premiile Oscar 2025 la categoria Cel mai bun lungmetraj internațional.

Filmul a fost ales de comisia de selecţie a Centrului Naţional al Cinematografiei alcătuită din profesionişti din industrie care au motivat: „Filmul reușește să captiveze prin complexitatea personajelor, iar locul ales pentru amplasarea poveștii asigură o perspectivă specifică și distinctă în rândul candidaților. Prin nuanțe subtile, pelicula sondează probleme contemporane, aducând o contribuție valoroasă la discuțiile actuale.”

„Pentru noi bucuria este mare și împart acest traseu al filmului cu toată echipa noastră”

Emanuel Pârvu, regizor: E o bucurie să poți să-ți reprezinți țara în domeniul în care activezi. Chiar mă gândeam că, în ultimii douăzeci de ani, doar sportul și cinematografia au reprezentat România la nivel internațional de vârf. Pentru noi bucuria este mare și împart acest traseu al filmului cu toată echipa noastră, de la prezența la Cannes până la parcursul pe care ni-l dorim cât mai lung.

Adi, personajul principal al filmului, este un adolescent de 17 ani, dintr-un sat din Delta Dunării, care, prin eforturile părinților săi, învață la Tulcea. Venit acasă în vacanța de vară, Adi se simte bine alături de familia sa și de prietena lui cea mai bună, Ilinca. Atunci când familia este confruntată violent cu un adevăr pe care nu îl pot nici ințelege, nici accepta, dragostea necondiționată pe care Adi ar trebui să o primească de la părinții săi dispare brusc, iar lui Adi îi rămâne o singură soluție.

Din distribuția filmului, fac parte: Bogdan Dumitrache, Laura Vasiliu, Ciprian Chiujdea, Ingrid Micu-Berescu, Valeriu Andriuță, Adrian Titieni, Richard Bovnoczki, Alina Berzunțeanu, Vlad Brumaru și Radu Gabriel.

Filmul va fi lansat în cinematografele din Românie pe 11 octombrie 2024

„Trei kilometri până la capătul lumii” a avut premiera în Competiția Oficială a Festivalului de la Cannes unde a fost distins cu Queer Palm. Au urmat selecțiile de la Karlovy Vary, Ierusalim – Premiul pentru cel mai bun regizor și Sarajevo unde a fost distins cu Premiul Cineuropa și Trofeul Festivalului pentru cel mai bun film.

Cea de-a 97-a gală a Premiilor Academiei Americane de Film va avea loc pe 2 martie 2025, la Los Angeles, SUA.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE