Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Threads, rivalul aplicației Twitter, a depășit 70 de milioane de utilizatori în mai puțin de două zile. Temerile apărute sunt imense

La nici două zile după lansare, aplicația Threads a depășit 70 de milioane de utilizatori. Cifra este una uriașă, însă specialiștii susțin că era de așteptat, oarecum, și că mulți clienți au ales să "scape de haosul" aplicației rivale, Twitter.

Însă succesul brusc al aplicației Threads generează noi preocupări. Compania lui Mark Zuckerberg, Meta, cea care deține noua aplicație, a fost criticată pentru dominația de pe piață și că ar încerca să sufoce concurența prin copierea și "uciderea" aplicațiilor rivale.

Threads a depășit 70 de milioane de utilizatori în nici 48 de ore de la lansare

"Da, există perspectiva monopolului total din partea Meta", a scris chiar un utilizator al noii aplicații.

"Este o problemă reală pentru societate atunci când câteva zeci de oameni și companii dețin totul, astfel încât să nu existe alternative care să nu coopteze din masa totală", a precizat alt utilizator, cu referire la faptul că totul ar urma să devină un adevărat monopol.

Lansarea de succes a Threads în această săptămână evidențiază realitatea economiei digitale moderne. Asta înseamnă că "un gigant poate fi doborât dacă și tu devii gigant", potrivit CNN.

Succesul pare să fie obținut peste noapte, însă este unul atent gândit. Astfel, Threads este promovată și pe Instagram, care aparține tot de Meta, iar astfel, procesul de integrare este optimizat, în sensul că, cine vrea poate alege Threads de pe Instagram, cu câteva clickuri. Așadar, datele clienților Threads sunt partajate cu cele ale Instagram, iar asta a permis Threads să depășească ceea ce este cunoscut în industrie ca problema "pornirii la rece", în care o nouă platformă se luptă să câștige noi utilizatori la debutul său.

"Din perspectiva concurenței, acest lucru poate fi problematic, pentru că Meta poate folosi Threads pentru a-și valorifica puterea de piață și pentru a pune 'bariere la intrare'. Asta se întâmplă deoarece alți rivali nu ar avea baza de clienți pe care Meta o are prin Instagram", a declarat Agustin Reyna, director de afaceri juridice și economice, la organizația de promovare a consumatorilor BEUC, cu sediul la Bruxelles.

Însă Reyna susține că, potrivit Digital Markets Act, celor de la Threads li se va interzice să combine datele unui utilizator de pe mai multe platforme fără consimțământul acestuia. În plus, Reyna spune că Threads va avea o altă restricție care îi va interzice să solicite utilizatorilor să se înscrie pe platformă ca o condiție de utilizare a alteia.

Temerile care pot fi generate după lansarea aplicației Threads

Aceste probleme au fost recunoscute și de CEO-ul Instagram, Adam Mosseri. Astfel, Threads nu va fi lansat deocamdată în Europa, din cauza "complexității privind respectarea unor legi care vor intra în vigoare anul viitor".

Problema este însă una mai complexă și nu se limitează doar la domeniul rețelelor sociale. În contextul dorinței de a găsi căi de a reglementa inteligența artificială, Threads ar reprezenta o nouă oportunitate pentru compania Meta de a colecta date pe care le poate folosi ca "antrenament" în dorința de a-și dezvolta propria tehnologie de AI (inteligență artificială) și astfel de "a ajunge din urmă" liderii din industrie, precum OpenAI sau Google.

Există și temeri privind managementul publicității pe Threads. Deși Zuckerberg a spus că nu va exista publicitate pe Threads până când aplicația nu ajunge la o creștere semnificativă, momentul când acest lucru se va întâmpla ar întări puterea de piață a Meta, în ceea ce privește reclamele.

Pentru a mai îndulci această problemă legată de concurență, Threads ar putea semna un angajament de a se integra cu aceleași protocoale deschise folosite de alte alternative de social media, precum Mastodon. Acest lucru le-ar oferi utilizatorilor opțiunea de a-și migra conturile, sau de a se "porta", împreună cu toate datele lor, către un rival precum Mastodon, care nu este controlat de Meta.

Deși această interoperabilitate nu este încă disponibilă, CEO-ul de la Instagram, Adam Mosseri, a evidențiat-o în mod repetat ca o prioritate pentru el.

"Acesta este motivul pentru care cerințele de interoperabilitate sunt atât de importante. Am putea avea o concurență mai loială, bazată pe calitatea produsului, nu doar pe avantajul brut", a spus Charlotte Slaiman, expert în competiție la grupul de consumatori Public Knowledge, din Washington.

Threads a fost inițial numele unei aplicații din 2019, lansată de Meta pentru a concura cu aplicația de mesagerie Snapchat, axată pe tineri. Produsul a fost ulterior abandonat, dar Meta a păstrat brandingul.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE