Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Temperaturi de vară pe litoral. În weekend valorile ajung și la 30 de grade

Se anunță un sfârșit de săptămână fierbinte la malul mării, cu temperaturi potrivit mai degrabă pentru luna iulie, decât pentru jumătatea lui octombrie. Temperaturile au ajuns la 27 de grade.

Și apa mării este mai caldă decât în mod normal în această perioadă. Hotelurile care au rămas deschise în această perioadă au deja camerele rezervate, iar primii turiști din octombrie au apărut deja.

A doua lună de toamnă a adus la malul mării temperaturi chiar și cu 10 grade Celsius mai mari decît cele normale pentru acestă perioadă.

O bunică din București și-a luat nepoata și a ajuns la Mamaia, ca să nu piardă vremea de plajă din acest sfârșit de săptămână.

”Mâine, poimâine sun 27-28 de grade, zic hai la mare. Am 64 de ani așa cald în octombrie nu am văzut, 27-28”, a spus aceasta.

Nici turiștii din Suceava nu au stat pe gânduri și au venit pe plajă să profite de soarele arzător. Hotelierii care nu au închis încă unitățile de cazare au camerele rezervate deja.

”Weekenul acesta am avut foarte multe solicitări, au fost epuizate toate locurile pentru camerele duble standard, avem o oferă pentru minimum 2 nopti de cazare, tarfile pronesc de la 190 de lei pe noapte cazare cu mic dejun inclus și le oferim turiștilor și o fișă cont de 100 de lei pe sejur și două deserturi din partea noastră.”, au spus aceștia.

Ce spun specialiștii

Specialiștii spun că vorbim despre temperaturi mult mai mari decât ar fi în mod normal pentru data din calendar.

Și apa mării este neobișnuit de caldă, cu 5 grade mai mult decât în mod normal.

”Avem un record de octombrie, sunt cele mai ridicate temperaturi, 18, 19 20 de grade, se va menține această temperatură și această inerție termică practice ne lungește toamna.”, a adăugat Adrian Bîlbă – biolog marin.

Meteorologii anunță temperaturi de vară și în zilele următoare.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE