Temerile cu privire la un eventual război extins în Europa determină tot mai multe țări să ia măsuri suplimentare de siguranță. De pildă, Germania, țara cu una dintre cele mai puternice armate europene, discută deja despre serviciul militar obligatoriu.
Țările în care armata este obligatorie
Cristina Dimulescu, jurnalist Euronews: "Sunt mai multe țări din Europa unde armata este, în prezent, obligatorie. Vorbim de Lituania, Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda, Letonia, Austria, Rusia, Grecia şi Estonia – state care au o anumită formă de serviciu militar obligatoriu. De pildă, în Norvegia, din 2015, şi femeile şi bărbaţii sunt obligaţi să urmeze stagiul militar în care să înveţe tehnici elementare.
Ținând cont de amenințarea tot mai crescută din partea Rusiei, Polonia a introdus deja, de la 1 februarie, calificarea militară în toată țara. Va dura până la 30 aprilie, iar în acest interval, aproximativ 250.000 de persoane vor face stagiul militar, inclusiv femei. Germania ia și ea în considerare introducerea serviciului militar obligatoriu. Iar ministrul sârb al Apărării a propus armata obligatorie de până la patru luni.
La noi, serviciul militar obligatoriu a fost suspendat din 2007, însă discuția despre introducerea stagiului militar voluntar este actuală, în condițiile războiului ruso-ucrainean. Trebuie spus că prima încercare de reintroducere a serviciului militar obligatoriu a eșuat, în România, în urmă cu 9 ani.
În lume, sunt mai multe națiuni care au un serviciu militar obligatoriu, cu durata de până la un an, cum ar fi: Brazilia, Qatar, Algeria, Bolivia, Columbia sau Guatemala.
Există și state care au forțe de luptă civile, neînarmate, ca alternativă opțională la serviciul militar. Amintim aici Mexic, Paraguay sau Angola.
Trebuie să spunem că sunt și țări care nu au armate sau au un număr foarte limitat de forțe militare. De pildă, Costa Rica, Panama sau Insulele Solomon."
În septembrie 2023, Vincenzo Bove, profesor de Științe Politice la Universitatea Warwick, a detaliat acest subiect. El a servit în Marina italiană timp de 15 ani.
"Forțele armate ale Europei, în special cele de la granița cu Rusia, realizează acum că nu au destui oameni. Ele văd în mod clar înrolarea ca pe o soluție. (...) Nu suntem siguri că este o idee bună în ceea ce privește descurajarea unei eventuale invazii a rușilor", a spus specialistul în recrutare Vincenzo Bove, profesor de Științe Politice la Universitatea Warwick, într-o declarație pentru Euronews, din septembrie 2023.
El susține că nu există dovezi clare care să indice că armatele formate din recruți sunt mai eficiente în comparație cu trupele regulate: "Să privim doar la ceea ce se întâmplă în Rusia cu recruții. Ei nu sunt foarte motivați. Tinerii sunt forțați să se înroleze, iar majoritatea ar prefera să facă altceva. (...) Unele state aduc în discuție ideea unor programe de trei luni, dar asta nu înseamnă nimic. Nu vor învăța nici măcar cum să salute".