Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a anunțat marți că pensiile nu vor fi ajustate în funcție de inflație în acest an.
Singurul sprijin financiar prevăzut pentru pensionarii cu venituri reduse constă în două plăți unice de câte 800 de lei, programate pentru aprilie și ultimul trimestru al anului 2025.
„S-a văzut foarte clar că în urma deficitului de anul trecut nu sunt fonduri suficiente pentru a ţine pasul cu inflaţia, a fost o decizie foarte grea, o decizie pe care am fost obligaţi, practic, să o luăm, având în vedere situaţia economiei. Avem siguranţa că salariile şi pensiile vor fi plătite la nivelul anului 2024, noiembrie 2024. Deci ne-am asigurat că nu vor fi probleme în plata acestor sume şi, în momentul în care economia şi încasările fac posibil acest lucru, vom reveni şi vom intra din nou pe această schemă de ajustare a pensiilor cu rata inflaţiei”, a declarat, marţi, la Digi24, ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.
Pensiile și salariile, achitate fără întârzieri
Tanczos a dat asigurări că atât pensiile, cât și salariile vor fi achitate la nivelul stabilit pentru luna noiembrie 2024, fără întârzieri.
El a subliniat că, odată ce economia și veniturile bugetare vor permite, se va reveni la mecanismul de corelare a pensiilor cu inflația.
„Nu este o măsură bugetată pe anul acesta şi trebuie să avem în vedere realizabil obiectivul deficitului bugetar de 7%, astfel încât exact acea consecvenţă, seriozitate şi predictibilitate să se vadă şi din partea investitorilor străini, şi din partea economiei naţionale, şi din partea celor care nu vor să mai ajungem iar în situaţia în care spunem că vom avea un deficit de X% şi după aceea ajungem la o cifră dublă sau aproape dublă”, a afirmat Tanczos.
Ministrul a evidențiat importanța stabilității și credibilității economice, menționând că aceste principii se reflectă deja în reacțiile primite la nivel intern și extern.
„Pe plan intern investiţiile sunt foarte importante şi dacă ne-am angajat că o să avem o sumă pentru investiţii de 150 de miliarde de lei eu îmi doresc ca această sumă să fie şi realizată, depinde foarte mult de capacitatea ministerelor pe sectoare de a absorbi fonduri europene şi dacă pot împinge mai departe proiectele mari astfel încât investiţiile să se şi realizeze. Pe plan extern, avem obligaţia de a arăta că ceea ce spune România şi face. Dacă spunem că ne încadrăm în 7% deficit, trebuie să ne încadrăm în 7% deficit”, a punctat ministrul Finanţelor.