Continuă discuțiile între partidele ce formează coaliția în privința modului în care se va face bugetul și ce măsuri ar fi necesare pentru a putea beneficia în 2025 de zecile de miliarde de lei pentru plata pensiilor și a salariilor. Risipa bugetară este estimată la 2,5% din produsul intern brut (PIB) și lipsesc aproape 25 de miliarde de lei, sumă necesară pentru plata pensiilor și salariilor, au precizat surse politice pentru Euronews România.
În momentul de față, reprezentanții USR reclamă că actualul ministru de Finanțe ține în continuare cifrele reale cu privire la situația bugetului de stat pe anul în curs în propriul buzunar și că nu vine cu acele documente oficiale care să ateste care e situația.
Pe estimările făcute, România are o risipă bugetară de aproximativ 2,5% din PIB, iar în condițiile în care PIB-ul țării noastre este cifrat la puțin peste 700 de miliarde de lei. Asta înseamnă că avem o risipă bugetară de 17 de miliarde de lei.
În acest moment se caută soluții de reducere a cheltuielilor atât la nivelul administrației publice centrale, cât și locale.
Surse Euronews România au precizat că în prezent nu se poate veni cu măsuri care să elimine toată această risipă. Nu se poate nici măcar înjumătăți această sumă, cel puțin se poate veni cu direcții de acțiune care să reducă cu 20% această risipă. Asta înseamnă aproape 3,5 miliarde de lei care ar putea fi economisiți prin aceste măsuri.
Foarte puțin dacă comparăm efectul majorărilor de pensii și salarii de anul viitor. E nevoie de 43 de miliarde, din care, în momentul de față, se pot acoperi doar 18 miliarde din îmbunătățirea sistemului de colectare a taxelor și impozitelor și din încasarea naturală a acestor venituri.
25 de miliarde de lei trebuie să găsească în acest moment cei care aspiră la guvernare, cei care își doresc să facă noul Guvern. Aici este problema pentru că nu se înțeleg pe aceste măsuri.
Printre propunerile pentru reducerea cheltuielilor bugetare s-ar număra reeșalonarea unor investiții, în special prin programul Anghel Salign, precum și prin cele gestionate de Ministerul Dezvoltării. De asemenea, este așteptată o reformă a administrației locale, ceea ce ar duce la o economie de peste 10 miliarde de lei.
PNL și PSD nu vor să audă de măriri de taxe și impozite și nici de înghețarea pensiilor și salariilor în 2025, și din considerente electorale.
În 2025, în mai sau cel târziu în iunie am putea să avem alegeri prezidențiale. Dacă ar fi propuse astfel de măsuri, ar putea fi afectată strategia acelui candidat unic cu care partidele proeuropene doresc să vină în perioada următoare.
Reacția Elenei Lasconi, șefa USR: „Mesajul românilor la alegeri a fost clar. Nu vor continuitate în dezmățul statului”
USR a a anunțat că a decis că nu va discuta împărțirea funcțiilor într-un nou guvern fără să existe un plan agreat care să scoată România din profunda criză a bugetului de stat.
„Cât timp se discută în șoaptă despre creșteri de taxe, dar nu și despre reforme reale care să scadă cheltuielile statului, nu putem să ne apucăm să măsurăm draperiile din ministere. Nu este momentul pentru târguială! Mesajul românilor la alegeri a fost clar. Nu vor continuitate în dezmățul statului, ci asumarea partidelor de a schimba direcția pentru a pune statul cu adevărat în slujba cetățenilor. Se pare că politicienii vechi nu au înțeles mesajul românilor. Politica se face pentru oameni, nu pentru funcții și putere. Nu putem obține alte rezultate făcând același lucru cu care ne-am obișnuit de 35 de ani. Nu putem continua cu aceleași politici iresponsabile care ne-au adus în criza socială și economică în care ne aflăm azi”, a afirmat președinta USR, Elena Lasconi, potrivit unui comunicat al USR.
USR își reafirmă disponibilitatea de a continua discuțiile despre un program de guvernare bazat pe reforme și un buget onest, cu tăierea risipei și a cheltuielilor inutile.
Reacția UDMR: „Știam că situația financiară nu e roză”
„UDMR a tras semnale de alarmă în ultimul an și jumătate privind măsurile adoptate de către Guvern. Știam că situația financiară nu e roză și această situație nu va permite creșteri importante de salarii în 2025. Acum, însă, este nevoie de măsuri cu cât mai puține efecte negative, fără scandal politic, și soluții în primul rând.
Trebuie evitate creșterile de taxe și impozite. În loc să redăm discuții din ședința de coaliție, acum mai mult ca niciodată este nevoie de mult raționament și echilibru. Recomand tututor colegilor de la masă să ne concentrăm pe găsirea de soluții spre binele României”, a transmis senatorul UDMR, Cseke Atilla.