Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Sorin Oprescu rămâne cu condamnarea de 10 ani şi 8 luni de închisoare. Instanța a respins cererile de sesizare

Sorin Oprescu rămâne, cel puțin pentru moment, cu condamnarea definitivă de zece ani și opt luni de închisoare.

Joi, judecătorii Tribunalului București au respins acțiunile formulate de avocații fostului primar al Capitalei, prin care aceștia cereau, printre altele, suspendarea executării mandatului european de arestare emis pe numele lui Sorin Oprescu sau sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Aflat în Grecia, fostul edil așteaptă finalizarea procesului de extrădare. Până pe 10 iulie, judecătorii eleni trebuie să decidă dacă îl trimit sau nu pe Oprescu în România.

Fostul primar al Capitalei este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa (fost director al Administraţiei Cimitirelor), bani care ar proveni din acte de corupţie.

Iniţial, sentinţa în dosar ar fi trebuit dată în luna aprilie 2021, însă cele două judecătoare din complet - Daniela Panioglu şi Alina Nadia Guluţanu - nu ajuns la un acord, astfel încât a fost cooptat un al treilea judecător prin formarea unui complet de divergenţă, iar dezbaterile în proces au fost reluate de la zero, în vederea soluționării cazului. Ultimul termen al procesului a avut loc în octombrie 2021.

Pe 13 mai 2019, Sorin Oprescu a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu. Decizia a fost atacată atât de fostul primar, care a solicitat să fie achitat, cât şi de procurorii DNA, care au cerut o pedeapsă mai mare.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE