Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, e de părere că PSD nu a avut o strategie corectă la alegerile prezidențiale, pe care partidul nu le-a mai câștigat din anul 2000. Legat de rotativa guvernamentală, fostul premier al României a spus că își va da demisia pentru a se asigura rotativa și a adăugat că premierul ar trebui să-și dea demisia, pentru că, în caz contrar, cea de-a doua soluție este o moțiune de cenzură.
„PSD nu a câștigat alegerile prezidențiale din anul 2000. E clar că strategia pe care PSD a avut-o în acești 20 și ceva de ani nu e cea mai corectă în abordarea acestui tip de alegeri, pentru că pe restul, pe toate le-am câștigat. Trebuie găsită o strategie care să ducă la câștig și un om de stânga să devină președintele României”, a spus Sorin Grindeanu.
Rotativa guvernamentală
Sorin Grindeanu a fost întrebat și cum se va proceda cu rotativa guvernamentală, după ce Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, a declarat zilele trecute că „PNL va respecta întocmai protocolul rotativei, explicând că PNL va ceda Fondurile Europene și Justiția și va primi poziția de vicepremier, Ministerul Transporturilor, Ministerul de Finanțe și secretarul general al Guvernului”.
„E un protocol în vigoare. Rareș Bogdan nu greșește cu nimic, e un protocol care spune diverse lucruri, e clar în protocol. Cum poate fi dat jos un guvern? Un guvern poate fi dat jos în două moduri - prin moțiune de cenzură, ori prin demisia primului ministru. Nu cred că va fi moțiune, altă modalitate nu există, decât demisia”, a menționat ministrul.
Astfel, Grindeanu a explicat că își va da demisia pentru a se asigura rotativa și a adăugat că premierul ar trebui să-și dea demisia, pentru că, în caz contrar, cea de-a doua soluție este o moțiune de cenzură.
„Sunt convins 100% că ce ne-am angajat în noiembrie, anul trecut, se va întâmpla”, a mai declarat el.
Marcel Ciolacu: Dacă există probleme avem o singură soluţie, ne întoarcem la votul românilor
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat în octombrie, anul trecut, că social-democraţii vor face nominalizarea pentru funcţia de premier „când o să-i vină timpul” şi consideră că nu vor fi probleme anul viitor privind ocuparea prin rotaţie a funcţiei de prim-ministru.
Întrebat când va face PSD nominalizarea de premier, preşedintele PSD a răspuns: „Când o să-i vină timpul”, iar la întrebarea dacă preşedintele Iohannis va semna decretul pentru un premier de la PSD, Ciolacu a răspuns că nu crede că vor fi probleme, informează Agerpres.
Marcel Ciolacu a mai spus că în situaţia în care ar fi probleme la rotaţie, singura soluţie o reprezintă întoarcerea la votul românilor.
„Eu cred că nu sunt probleme la rotaţia din mai, absolut niciun fel. Dacă există probleme la rotaţia din mai, avem o singură soluţie, ne întoarcem la votul românilor”, a declarat Ciolacu.
Cum vede PNL rotația la guvernare
Totodată, nici liberalii nu renunță la ideea de rotativă guvernamentală, care este un angajament luat de PNL la formarea coaliției cu PSD și UDMR, pe care liberalii clamează că îl respectă.
Declarația aparține purtătorului de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, și a fost făcută la finele verii. El a dat de înțeles că „în partid nicio altă ipoteză decât implementarea rotativei anul viitor, conform protocolului”.
„Ideea rotativei guvernamentale este cuprinsă într-un angajament făcut de PNL la formarea coaliției de guvernare. PNL își respectă angajamentele, iar protocolul pe care se bazează actuala coaliție nu face excepție. Nu există astăzi în partid nicio altă ipoteză decât implementarea rotativei anul viitor, conform protocolului. Orice subiect de o asemenea importanță se discută în coaliție, înainte de orice fel de declarații publice. Este o perioadă dificilă pentru țară, în care guvernarea trebuie să fie tratată cu responsabilitate și seriozitate”, a declarat Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, într-un mesaj publicat pe Facebook.