Social media „permite o mult mai mare libertate de expresie” decât media clasică, iar frații Andrew și Tristan Tate au folosit asta în avantajul lor, a declarat, la Euronews România, antropologul Radu Umbreș.
Claudiu Popa, jurnalist Euronews: „Dacă au atins astăzi frații Tate un nivel de succes e și datorită social media?”
Radu Umbreș, antropolog: „Cu siguranță, evident. Social media permite o mult mai mare libertate de expresie decât ceea ce se permitea în media clasică. Contactul este mult mai direct, pare mult mai apropiat omul respectiv, chiar dă o imagine de autenticitate, care nu transpare in presa scrisă sau la televiziune.
Pare că ești cu ei (cu frații Tate, n.r.) acolo zi de zi, unde mănâncă, cu ce mașini se plimbă, ce locuri mai vizitează. E un acces pe care îl controlează în mod direct individul, care își construiește o anumită aură. Deci da, social media i-a ajutat foarte mult să ajungă acolo unde sunt ei în mintea oamenilor”.
Claudiu Popa, jurnalist Euronews: „Și misoginismul e la pachet, devine atrăgător?”
Radu Umbreș, antropolog: „Mesajele misogine pe care le transmit frații Tate oferă o explicație, o justificare pentru frustrările pe care le simt foarte mulți oameni. Imaginea pe care ei o prezintă este aceea a unui conflict între bărbați și femei, în care bărbații cumva pierd. Avem și o criză a masculinității, nu doar în societatea românească, poate chiar mai accentuat în anumite societăți vestice.
Foarte multe schimbări din sistemul de educație, de mobilitate socială fac ca unii bărbați să piardă în competiția socială, să rămână singuri, să rămână frustrați. Iarăși, să aibă acces prin social media la vieților glorioase ale altor bărbați și să-și dorească și ei să ajungă acolo. Dacă ești un asemenea bărbat tânăr, singur, vei avea foarte multe nemulțumiri, foarte multă frustrare, vei căuta un vinovat. Frații Tate vin și le spun acestor bărbați că nu sunt ei de vină, că trebuie să devină mai asertivi, mai manipulatori și că doar așa vor avea succes”.
Frații Andrew și Tristan Tate rămân în arest preventiv. Contestațiile formulate de frații Tate si de cele două femei considerate complice au fost respinse de judecătorii de la Curtea de Apel București.
Milionarii britanici sunt acuzați că racolau femei pe care mai întâi le atrăgeau într-o relație amoroasă, iar apoi le obligau prin amenințări și bătaie să facă videochat. Toți banii intrau în conturile celor doi frați.