Ședința de la Curtea de Apel București, care a început marți dimineață, s-a încheiat după cinci ore.
UPDATE: Frații Andrew și Tristan Tate rămân în arest preventiv. Contestațiile formulate de frații Tate si de cele două femei considerate complice au fost respinse de judecătorii CAB.
Știrea inițială: Milionarii britanici sunt acuzați că racolau femei pe care mai întâi le atrăgeau într-o relație amoroasă, iar apoi le obligau prin amenințări și bătaie să facă videochat. Toți banii intrau în conturile celor doi frați.
Milionarul britanic Andrew Tate, care s-a convertit la islam în anul 2021, a ieșit din duba care l-a adus la Curtea de Apel cu Coranul în mână. El și fratele său Tristan sunt acuzați pentru trafic de persoane și viol. Cinci ore au stat cei doi frați în fața magistraților. Aceștia au spus că sunt nevinovați și că nu sunt motive ca să rămână în arest.
„Argumentele procurorului DIICOT au fost bineînțeles că există probe, argumentele apărării, deci că nu există probe, deci este o chestiune clasică în astfel de situații”, a explicat Constantin Gliga, avocatul fraților Tate.
Complicele fraților Tate sunt două românce: iubita lui Andrew și o fostă polițistă din București, care în urmă cu opt ani lucra la Secția 7 din Capitală. Aceasta a demisionat și a început să facă videochat. Așa i-a cunoscut pe cei doi frați.
Aceasta nu este singurul om al legii din anturajul fraților Tate. Oana Tașcău, fostă șefă de penitenciar, acum model pe o platforma cu conținut pentru adulți i-a luat apărarea lui Andrew pe rețelele de socializare.
„Mi se pare foarte nedrept ce se întâmplă. Andrew este un om deosebit, care respectă femeile. Nu cred că este genul de bărbat care să aibă nevoie să folosească forța pentru a avea o femeie, este un bărbat frumos, carismatic, are tot ce vrei... Niciun model din casa aia nu a fost forțat”, a afirmat Oana Tașcău, fostă șefă de penitenciar.
Oana Tașcău este și ea un personaj controversat. A fost ofițer la Penitenciarul Tg-Jiu, apoi director la unitatea de detenție de la Pelendava. După ce a fost revocată din funcția de director din cauza modului în care a manageriat închisoarea, a fost numită șef tură la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova. Aici ar fi avut și o relație amoroasă cu un deținut, care a fost condamnat pentru trafic internațional de stupefiante, în dosarul „Cocaină la Marea Neagră". Asta însă nu a împiedicat-o ca în 2021 să candideze la funcția de director al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
În cele din urmă, ea și-a dat demisia și s-a pensionat pe caz de boală. Apoi a devenit vedetă pe o platformă online destinată adulților, cu ajutorul lui Andrew Tate.
Frații Tate, arestați după mai multe percheziții DIICOT
Pe 30 decembrie 2022, fraţii Andrew şi Tristan Tate, alături de alte două persoane, au fost arestaţi preventiv, prin decizia magistraților Tribunalului Bucureşti într-un dosar în care sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol.
Decizia instanței nu a fost una definitivă, motiv pentru care avocatul fraților Tate a contestat-o.
Poliţiştii şi procurorii DIICOT au efectuat, joi, 29 decembrie 2022, cinci percheziţii domiciliare în Bucureşti şi Ilfov la locuinţele a patru persoane bănuite de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol, acestea fiind reţinute.
Surse judiciare citate de Agerpres au precizat la acel moment două dintre persoane ar fi Andrew şi Tristan Tate.
Acuzațiile anchetatorilor la adresa fraților Tate
Potrivit Inspectoratului General al Poliției Generale, cele patru persoane bănuite (doi cetăţeni britanici şi doi cetăţeni români) ar fi constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contracost pe site-uri de profil. Din aceste activităţi, ar fi obţinut importante sume de bani.
Poliţiştii spun că persoanele vătămate ar fi fost recrutate de cetăţenii britanici care le-au indus în eroare că ar dori o relaţie de căsătorie/ concubinaj şi că ar avea faţă de ele sentimente reale de iubire (metoda loverboy). Femeile ar fi fost ulterior transportate şi adăpostite în imobile din judeţul Ilfov unde, prin acte de violenţă fizică şi constrângere psihică (intimidare, supraveghere constantă, controlul şi invocarea de pretinse datorii), ar fi fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării, prin intermediul unor platforme de socializare, de material având un astfel de caracter şi prin supunerea la executarea unei munci, în mod forţat, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obţinute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori, se arată în comunicatul citat.
Până în prezent au fost identificate şase persoane vătămate care au fost exploatate sexual de grupul infracţional organizat.
Cu privire la infracţiunea de viol s-a reţinut că, în martie 2022, o persoană vătămată ar fi fost constrânsă, de o persoană, în două ocazii diferite, prin exercitarea de violenţe fizice şi presiuni psihologice, să întreţină relaţii sexuale, precizează IGPR.
De asemenea, au fost descoperite 11 autoturisme de lux, deţinute sau utilizate de cei bănuiţi.