Sindicaliștii din Sănătate amenință cu proteste de la 1 septembrie, dacă Executivul va pune în aplicare revoluția fiscală. Mai mult, reprezentanții Blocului Național Sindical spun că vor ataca legea la Curtea Constituțională.
Executivul pregătește măsuri drastice pentru a reduce cheltuielile bugetare cu 6 miliarde de lei, însă sindicaliștii reclamă faptul că nu au fost consultați.
Viorel Hușanu, președintele Sanitas București: "Cu siguranță ne va afecta pe toți, atât pe noi, cei din sistemul de sănătate, cât și pe cei din domeniul asistenței sociale. Nu înțeleg poziția Guvernului, mai ales când în acest moment când noi negociem o nouă lege a salarizării. Chiar săptămâna viitoare va fi o nouă rundă de negocieri, unde ni s-au promis creșteri de venituri. Ori dacă Guvernul nu are bani acum să susțină cea ce avem în plată, mă întreb de unde va găsi bani la 1 ianuare pentru a asigura acele creșteri financiare promise."
Cred că majoritatea sindicatelor vor fi împinse către mișcări de stradă.
Medicii, descurajați să mai facă PFA
Modificările fiscale îi descurajează pe cei care au venituri din surse independente să continue să-și desfășoarea activitatea printr-un PFA. Este și cazul medicilor de familie. Aceste modificări ar împiedica dezvoltarea asistenței medicale de ambulator, lucru care va duce la supraaglomerarea spitalelor, susțin medicii.
Rodica Tănăsescu: "Pentru fiecare dintre acești medici care lucrează independent va fi o mare problemă, nu știu cum se întâmplă, dar de câte ori primim o gură de oxigen, după aia primim și două perechi de palme. Practic, a plăti asemenea dări ne va interzice posibilitatea de a ne răsplăti personalul, de a ne face cât de cât dotări, de a face și alte activități de CEC decât cele clasice.
Va împiedica dezvoltarea asistenței medicale de ambulator și mă refer atât la medicina de familie, cât și la ambulatoriul de specialitate, ceea ce va duce la supraaglomerare a spitalelor și bineînțeles, spitalizarea este incomparabil mai scumpă pentru pacient decât ceea ce face la nivelul ambulatorului. Este o idee rea.
Logic vor alege tot mai puțini medici să practice anumite specialități și în genaral medicina de ambulator și cu atât mai puțin."