Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Şeful ANPC: Automatizarea caselor de marcat din magazine este o abordare discriminatorie. Ar fi trebuit să se ia în calcul prezența clienților în vârstă

Automatizarea caselor de marcat din supermarketuri este o abordare discriminatorie, pentru că ar fi trebuit să se ia în calcul prezenţa la cumpărături şi a consumatorilor în vârstă, nefamiliarizaţi cu toate diligenţele pentru a-şi scana singuri cumpărăturile, a declarat, luni, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, într-o dezbatere de specialitate, transmite Agerpres.

"Nu cred că alegerea are legătură neapărat cu a-ţi scana singur produsele. Cred, în acelaşi timp, că această automatizare ar fi trebuit să ia în calcul prezenţa la cumpărături a consumatorilor în etate, în vârstă, nefamiliarizaţi cu toate diligenţele de a-şi scana şi a-şi marca singuri cumpărăturile. Or, la acest moment, cred că este o abordare discriminatorie din această perspectivă, dar, din discuţiile purtate cu o parte dintre reprezentanţii operatorilor economici ce implementează acest sistem, am înţeles, lucru pe care îl vom şi verifica, că aceste case beneficiază, totuşi, de o asistenţă din partea personalului angajat al operatorului economic. Cred că este imperios necesară păstrarea caselor asistate direct de casier, tocmai pentru a putea răspunde întrebărilor consumatorilor legat de o anumită cantitate, calitate sau orice altă informaţie ar avea nevoie legat de produsele achiziţionate", a afirmat Constantinescu.

Întrebat despre modalitatea de abordare a monedelor electronice sau a NFT-urilor din perspectiva protecţiei consumatorilor, şeful ANPC a susţinut ideea, la acest moment, că "există perspectiva unor acte normative care să reglementeze întreaga situaţie".

"Este o situaţie nouă pentru industrie, în general, şi pentru comerţ, în sensul reglementării acesteia, pentru că la momentul la care aceste variante de monede virtuale au fost lansate nu s-a avut neapărat în vedere asimilarea acestora într-un sistem oficial. Dacă vă aduceţi aminte, pentru foarte mult timp, inclusiv Bitcoin sau alte monede similare au jonglat într-o zonă gri. La acest moment există perspectiva unor acte normative care clar reglementează întreaga situaţie. Nu cred, în acelaşi timp, că putem vorbi de NFT, sau ce ştiu eu că ar însemna NFT, şi anume achiziţionarea unor produse elaborate şi puse la dispoziţie eminamente într-un spaţiu virtual, atât timp cât el se gestionează exclusiv ca în Matrix", a explicat Horia Constantinescu.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE