O scrisoare prin care fizicianul Albert Einstein l-a avertizat în 1939 pe președintele american Franklin D Roosevelt că naziștii germani ar putea folosi cercetarea în domeniul nuclear pentru a produce bomba atomică va fi scoasă la vânzare în septembrie de casa de licitații Christie's, la o valoare estimată la 4 milioane de dolari, relatează The Guardian.
Aceasta este una dintre cele două scrisori pe care Einstein le-a redactat împreună cu cercetătorul Leo Szilard într-o cabană din nordul insulei Long Island din New York. Părintele teoriei relativității generale a avertizat că Guvernul nazist german sprijină în mod activ cercetarea nucleară și că ar putea fabrica "bombe extrem de puternice", precum cele care au fost utilizate în cele din urmă de SUA la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Scrisoarea datată 2 august 1939, cu mai puțin de o lună înainte ca Germania să invadeze Polonia, începe astfel: "Domnule: cercetările recente în domeniul fizicii nucleare au făcut posibil ca uraniul să poată fi transformat într-o nouă și importantă sursă de energie".
În scrisoarea care i-a fost adresată lui Roosevelt, Einstein scria: "Ar putea fi posibilă declanșarea unei reacții nucleare în lanț într-o masă mare de uraniu... iar acest nou fenomen ar duce și la construirea de bombe".
Reputatul fizician german a îndemnat Administrația de la Washington să ia măsuri similare în domeniul nuclear. Drept urmare, președintele Franklin D Roosevelt a dispus înființarea unui comitet. Acesta a fost un precursor al Proiectului Manhattan condus de J. Robert Oppenheimer, care a construit bombele atomice care au fost lansate asupra Hiroshima și Nagasaki în Japonia în august 1945, moment ce a dus la încheierea Celui de-al Doilea Război Mondial și a însemnat începerea erei nucleare.
Scrisoarea pe care părintele teoriei relativității generale despre spațiu și timp i-a trimis-o președintelui american se află la biblioteca și muzeul Roosevelt din Hyde Park, New York.
Însă cea de-a doua versiune - semnată și puțin mai scurtă - este vândută de administratorii averii regretatului Paul Allen, co-fondator al companiei Microsoft.
Casa Christie's a mai vândut la licitație alte obiecte ce au aparținut lui Einstein. Printre acestea se numără și așa-zisă Scrisoare despre Dumnezeu în care fizicianul a scris: ”cuvântul Dumnezeu nu este pentru mine decât expresia și produsul slăbiciunii umane".
Această scrisoare a fost cumpărată cu aproape trei milioane de dolari în 2018.
Este puțin probabil ca scrisoarea să doboare recordul de 13 milioane de dolari stabilit în 2021 pentru una dintre puținele înregistrările care detaliază teoria relativității generale.
Potrivit sursei citate, casa de licitații anticipează că piața artefactelor istorice ar putea atrage ofertanți, în contextul noii curse nucleare între SUA, Rusia și China, precum și a succesului filmului Oppenheimer, premiat cu Oscar în 2023.
Marc Porter, președintele Christie's Americas, a declarat pentru Journal că Allen "știa, fără îndoială, că este unul dintre cele mai importante documente din istoria secolului al XX-lea, iar acesta nu este genul de lucru pe care să îl agăți pur și simplu în biroul tău". Allen, a spus el, a păstrat scrisoarea cu grijă și departe de lumina soarelui.