În timp ce în școlile de la noi virozele par a fi cel mai mare inamic al actului educațional, în școlile publice din New York, autoritățile încearcă să lupte cu... inteligența artificială. Mai exact cu Chat GPT, cel mai în vogă instrument de inteligență artificială capabil să genereze conținut scris.
În doar câteva zile de la lansare, Chat GPT avea deja peste 1 milion de utilizatori la nivel mondial și, în scurt timp, a reușit să devină un fenomen în social media. Utilizatorii de pe rețelele de socializare au postat mii de screen shot-uri în care arătau „discuții” cu softul de inteligență artificială. Unii au fost curioși să afle la acea vreme cine ar putea câștiga Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar, însă mulți i-au cerut rețete pentru diverse alimente sau idei de bancuri.
Cum funcționează Chat GPT?
Principiul este unul foarte simplu: Chat GPT este un soft de inteligență artificială dezvoltat de către compania Open AI. El funcționează folosind tehnici de învățare automatizată. Folosind un sistem de feedback din partea utilizatorilor, Chat GPT învață în timp să își evalueze propriile răspunsuri, astfel încât acestea să devină tot mai precise. Dar hai mai bine să îl lăsăm pe Chat GPT să se prezinte.
„GPT (Generative Pre-training Transformer) este un model de limbaj automatizat dezvoltat de OpenAI care poate genera text de înaltă calitate în diferite limbi și poate fi utilizat pentru o varietate de scopuri, cum ar fi traducerea automată, scrierea de texte, răspunsul la întrebări etc. Chat GPT ar putea fi un termen folosit pentru a descrie utilizarea unui model GPT pentru a răspunde la mesaje într-un chat. De exemplu, un chatbot poate utiliza un model GPT pentru a genera răspunsuri la întrebările utilizatorilor într-un chat de pe site-ul web al unei companii sau într-o aplicație de mesagerie”.
Școlile din SUA intră în alertă
Însă capacitatea lui Chat GPT de a genera texte pe aproape orice subiect a devenit rapid interesantă pentru elevi și studenți, care au văzut în Chat GPT un ajutor de nădejde la realizarea temelor și a proiectelor.
Acest lucru a atras atenția autorităților din New York, care au decis să interzică studenților, elevilor și profesorilor să folosească acest instrument în activitatea educațională. „Ca urmare a îngrijorărilor privind impactul negativ asupra procesului de învățare și a dilemelor privind securitatea și veridicitatea informațiilor furnizate, accesul la Chat GPT este restricționat în școlile publice din New York City”, a explicat Jenna Lyle, ofițer de presă pentru școlile publice din NYC.
Luna trecută, autoritățile din Los Angeles au luat o măsură similară, invocând dorința de a proteja „onestitatea academică”, dar și o evaluarea a riscurilor și beneficiilor pe care le ridică utilizarea acestui soft.
Problema îi preocupă și pe profesorii din România. Venera Roth-Gross este profesoară de limba engleză la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Bistrița. De-a lungul carierei a avut ocazia să descopere toate modalitățile prin care un elev ar putea să înșele vigilența profesorilor, iar inteligența artificială - crede ea - va fi următoarea provocare pentru sistemul educațional.
„Chiar cred că este o problemă, dar nu una nouă. Toți am fost elevi și știm. Văd că cei din SUA sunt proactivi, dar nu cred că profesorii români sunt conștienți de ce se întâmplă. Eu sunt o adeptă a tehnologiei, am militat pentru folosirea lui pentru că este un mijloc de învățare, dar acum pare mai bine fără el. Doar noi și creierul nostru”, spune ea.