Cuțitele, sprayurile cu gaze lacrimogene, ciocanele sau alte arme albe vor fi interzise explicit în școli, a anunțat Ministerul Educației. Decizia a fost luată după discuțiile cu reprezentanții elevilor și părinților. Modificările vor fi făcute în statutul elevului, până la finalul acestui an.
În urma violențelor apărute și puternic mediatizate din școli, ministerul educației va modifica statutul elevului astfel încât să fie interzise, explicit, toate obiectele periculoase în incinta unităților de învățământ. Pentru ca elevii să fie mai bine îndrumați, va crește și numărul consilierilor din școli, acum fiind doar 2.600 la 3 milioane de elevi în tot sistemul educațional de stat.
Robert Avram, președintele Consiliului Național al Elevilor: Dacă ne dorim cu adevărat să oprim violența în școli, trebuie să avem consiliere. Comportamentele agresive, de multe ori, fie că provin de la elevi, fie că provin de la profesori, sunt favorizate de un factor care vine din viața persoanei, din familie, din mediul în care stă și grupurile cu care interacționează.
O altă soluție propusă de părinți este cea de percheziționare a elevilor la intrarea în școală sau atunci când există suspiciuni că ar avea asupra lor o armă.
Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Părinților: Decât să mă uit doar la drepturile elevilor și să-i dau posibilitatea după un timp să folosească o armă albă, prefer să găsesc soluția egală astfel încât elevul să fie controlat. Uitați-vă ce se întâmplă în statele dezvoltate, deja se folosesc dispozitive efectiv pentru a depista aceste arme albe, pentru că dacă trec în statut că nu ai voie cu arme albe și nu am nici pârghia prin care să pot controla un elev, cu ce mă ajută?
Robert Avram, președintele Consiliului Național al Elevilor: Acolo unde există sesizări și indicii clare, sigur că se poate interveni și pe căi legale, dar să trecem în extrema în care verificăm elevii doar de la un simplu zvon, acolo nu suntem de acord, pentru că este vorba de un drept fundamental.
În luna septembrie au fost sesizate 340 de infracțiuni în incinta unităților de învățământ, cele mai multe fiind lovituri și alte violențe. În alte 20 de cazuri, în școli au fost introduse sau chiar folosite obiecte periculoase, potrivit Poliției Române.