Un incendiu uriaș de vegetație a afectat trei localități din județul Maramureș. Este vorba despre Lăpuşel, Coltău şi Arieşu de Pădure. 40 de oameni au fost evacuați preventiv după ce flăcările au ajuns aproape de case. A fost emis și un mesaj RO-Alert. Focul s-a extins pe o suprafață de 500 de hectare. La fața locului, au intervenit 300 de salvatori, iar Ministerul Apărării a trimis două aeronave Spartan pentru stingerea incendiilor. Autoritățile au intervenit și rămân pe poziție ca focul să nu se reaprindă.
IGSU: Pompierii acţionează pentru lichidarea ultimelor focare ale incendiului din Maramureş
Pompierii acţionează, duminică, pentru lichidarea ultimelor focare ale incendiului din judeţul Maramureş, care a afectat o suprafaţă de peste 500 de hectare, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
"Pe întreg parcursul nopţii, pompierii salvatori maramureşeni au continuat misiunile de localizare şi stingere a focarului şi de eliminare a pericolului de propagare şi extindere a acestuia. În acest sens, salvatorii continuă misiunile specifice de lichidare a unor mici porţiuni unde mai există vegetaţie arsă, precizând că la acest moment pericolul de extindere este eliminat", se arată într-o informare transmisă de IGSU.
Conform aceleiaşi surse, persoanele evacuate preventiv s-au întors la locuinţele lor.
IGSU precizează că în urma situaţiei generate de incendiu, şase anexe şi un garaj fiind afectate, la acest moment nu se impune ajutor de urgenţă pentru populaţie.
"Reamintim că peste 290 de pompieri şi alte forţe aflate în sprijin, în număr de peste 100 de persoane (MAI -poliţie, jandarmerie, MAPN - două aeronave Spartan, Salvamont, Ocolul Silvic, Aeroclubul teritorial, operator privat) au conlucrat eficient în scopul eliminării riscului de propagare şi extindere a incendiului la comunităţi", se mai menţionează în comunicat.
Pompierii au protejat 20 de locuinţe, un hotel, o hală de producţie şi o staţie de carburanţi ameninţate de incendiu
Pompierii au protejat 20 de locuinţe, o hală de producţie, un hotel şi o staţie de carburanţi ameninţate de incendiul izbucnit sâmbătă, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Maramureş, Oana Alexa Gonczi.
De asemenea, au fost protejate circa 520 de hectare de teren şi aproximativ 540 de hectare de zonă împădurită.
Pe întreg parcursul nopţii de sâmbătă spre duminică, pompierii au continuat misiunile de localizare şi stingere a focarelor şi de eliminare a pericolului de propagare şi extindere a incendiului izbucnit pe o păşune, între localităţile Coltău, Arieşu de Pădure şi Lăpuşel.
Conform sursei citate, în zona afectată au rămas pentru asigurare şi supraveghere trei echipaje de stingere cu nouă subofiţeri şi lucrători silvici. Trei echipaje de stingere sunt prezente duminică în zona afectată de incendiu, alături de serviciile voluntare din Satulung, Coltău şi Recea şi de lucrătorii silvici.
"Inspectorul şef al ISU Maramureş, împreună cu personal din cadrul Salvamont, va efectua un tur de recunoaştere pentru identificarea posibilelor focare ascunse care ar mai putea exista. În total au fost afectate circa 550 de hectare de vegetaţie uscată şi zonă împădurită, alături de şase anexe gospodăreşti şi o hală cu diverse materiale combustibile în interior", a spus Oana Alexa Gonczi.
Rudolf Stauder, prefectul județului Maramureș: „Am cerut sprijin de la județele apropiate bihor satu mare salaj...avem 300 de pompieri acolo. Am avut incendiu care s a sting pe 500 de hectare d eteren a pornti din mai mult zone. 40 de persoane au fost evacuate preventiv și au ars șase anexe gospodaresti. Am reușit să blocăm extinderea incendiului al case de oameni. Nu e stabilita cauza exactă a incendiilor ..dar a pornit din mai multe zone si vanta puternic a fost intretinut.”
Pavel Octavian, primarul comunei Recea județul Maramureș: „La Lapusel au ars câteva zeci de hectare, nu am evaluat încă de pășune, s-a extins în fosta fermă. Case nu au ars au fost evacuate persoane preventiv. A ars vegetația de pe pășune și fumul dens și de la ienuparul care era pe pășune și s-a extins la casele oamenilor.”
Raed Arafat: „Un avion al MApN a plecat în zona incendiului din Maramureş. Este o benzinărie în zonă, dar departe”
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a anunţat că un avion al Ministerului Apărării Naţionale a plecat în Maramureş, în zona unde are loc un incendiu de vegetaţie, 90 de persoane fiind evacuate.
El a adăugat că în zonă se află şi o benzinărie, dar "flăcările sunt încă departe" de aceasta.
„Este chiar o benzinărie, dar încă erau flăcările departe de benzinărie şi pompierii aveau şi această sarcină să protejeze, să nu se ajungă acolo. Iar avionul care a plecat de la Ministerul Apărării este direcţionat exact în zona în care să arunce apă în cantitate mare să limiteze răspândirea incendiului în zona respectivă. Tocmai acestea este şi motivele care stau la baza evacuării primelor 90 de persoane. Noi sperăm să nu mai trebuiască să evacuăm alte persoane, dar, la nevoie, normal că o să o facem pentru siguranţa oamenilor şi, bineînţeles, când totul este sub control, se întorc acasă", a declarat Arafat, potrivit Agerpres.
Peste 150 de pompieri militari se luptă cu flăcările
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) informează că pentru stingerea incendiului de vegetaţie din zona localităţilor maramureşene Lăpuşel, Coltău şi Arieşu de Pădure s-a dispus creşterea capacităţii operaţionale la nivel I, fiind chemaţi şi pompierii aflaţi în turele libere, precum şi colegi din judeţele învecinate, iar numărul total de pompieri militari care acţionează este de peste 150.
„Pentru gestionarea optimă a situaţiei de urgenţă s-a dispus creşterea capacităţii operaţionale nivel IV, sens în care personalul aflat la serviciu va fi suplimentat cu cel aflat în turele libere. Astfel, efective cu tehnică de intervenţie au fost suplimentate din judeţele Satu Mare, Sălaj, Bistriţa-Năsăud şi Cluj , pentru a veni în sprijinul forţelor ISU Maramureş, în zonă fiind peste 150 de pompieri, la care se adaugă Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU), numărul total de personal operativ fiind în creştere", menţionează informarea transmisă de IGSU.
Totodată, conform sursei citate, dat fiind faptul că aeronavele Black Hawk intervin în Mehedinţi în scopul limitării incendiilor de vegetaţie din zonă, la nivelul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a fost luată măsură de solicitare de sprijin aerian din partea Ministerului Apărării Naţionale, pentru a interveni cu aeronave aflate în dotare, în scopul limitării răspândirii focarelor şi în alte zone.
„Având în vedere viteza de propagare a flăcărilor, favorizate de vegetaţia uscată, temperaturi ridicate, umiditate redusă şi intensificări ale vântului, incendiul s-a propagat la şapte case şi un rezervor de motorină”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Oana Alexa Gonczi.
Conform sursei citate, la locul evenimentului acţionează peste 75 de pompieri, cu 16 maşini de stingere din cadrul ISU ale judeţelor Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Cluj şi Bistriţa-Năsăud, precum şi trei cisterne din cadrul unui serviciu privat pentru situaţii de urgenţă. La efortul de stingere a incendiului participă şi voluntari ai SVSU din Recea, Lăpuşel, Coltău şi Arieşu de Pădure.
"Pentru protecţia populaţiei, a fost transmis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-ALERT. Până la acest moment nu sunt victime. A fost solicitat în sprijin şi o resursa aeriană", a adăugat Oana Alexa Gonczi.
Un pilot sportiv care efectua un zbor de antrenament în zonă a filmat zona cuprinsă de incendiu, imaginile fiind publicate pe reţelele de socializare.
90 de persoane au fost evacuate preventiv
Preventiv, au fost evacuate aproximativ 90 persoane. Pompierii au acționat rapid pentru a proteja locuințele și o pensiune aflată în apropiere, în timp ce flăcările amenințau să se extindă.
Din motive de siguranță, locuitorii din casele situate pe o rază de 500 de metri de la focar, precum și turiștii dintr-o pensiune din apropiere, au fost evacuați. Până în prezent, nu au fost raportate victime, iar autoritățile au intervenit prompt pentru a limita extinderea incendiului.
Forțele de intervenție au mobilizat mai multe echipaje de pompieri, acționând pe diferite sectoare pentru a aduce flăcările sub control. În sprijinul echipajelor locale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bihor a trimis două cisterne suplimentare pentru alimentarea cu apă.