Salvatorii SMURD vor avea, de anul viitor, noi aparate de zbor, pe care să le folosească în misiunile medicale. Flota Inspectoratului General de Aviație are aproape 30 de aeronave. Aceasta va fi completată cu două noi avioane și cu șase elicoptere, pentru care piloții se intruiesc de pe acum.
Până la anul se vor deschide și două noi baze aeriene. Totodată, pompierii vor avea, în 2023, primele mașini de stingere cu roboți, iar salvatorii de la Marea Neagră vor primi două nave maritime moderne, pentru misiunile din larg.
Două avioane ultramoderne Learjet, primele aparate de zbor pe care le vor primi salvatorii SMURD
Primele aparate de zbor pe care le vor primi salvatorii SMURD sunt cele două avioane ultramoderne Learjet, care vor fi livrate la începutul anului viitor. Au aparat ECMO la bord, adică plămân artificial, și capacitatea de a transporta câte doi pacienți de terapie intensivă. După ce vor fi livrate, acestea vor putea fi folosite și pentru transportul pacienților între două localități cu aeroport, aflate la distanțe mari, precum și pentru transportul bolnavilor în străinătate. În prezent, anumite transferuri în alte țări se fac cu aeronave ale Ministerului Apărării.
Unul dintre cele două avioane care vor intra în dotarea Inspectoratului General de Aviație, în primul trimestru al anului viitor, va fi alocat bazei aeriene din Capitală. Celălalt fie va ajunge la Târgu Mureș sau în altă zonă din țară, fie va rămâne de rezervă. Tehnicienii și piloții care vor lucra cu cele două aeronave vor merge la instruire în luna ianuarie, potrivit șefului DSU.
Spre sfârșitul anului viitor, salvatorii vor primi și șase elicoptere Black Hawk. Fiecare aparat de zbor va fi dotat cu patru tărgi și echipamentele medicale necesare. Acestea vor putea fi folosite și în misiunile de căutare-salvare, la stingerea incendiilor de pădure și pentru transport de personal și materiale.
Raed Arafat, șeful DSU: „Deja piloții sunt la instruire, deja primele două elicoptere au ieșit de pe linia de fabricație. Ele vor crește foarte mult nivelul nostru, pentru că vor înlocui elicopterele rusești, pe care le-am avut și pe care nu putem să le mai folosim, pentru că au nevoie de reparații capitale și în condițiile actuale nu mai putem să le trimitem sau să le reparăm sau să le folosim la acest moment.”
Până la finalul acestui an s-ar putea deschide o bază aeriană nouă în Brașov
Până la finalul acestui an s-ar putea deschide o bază aeriană nouă în Brașov și, la începutul anului viitor, la Suceava. Medicii și piloții care vor lucra acolo deja au fost instruiți. Acum, salvatorii folosesc nouă baze, dintre care o parte funcționează și pe timp de noapte. Nu numai cei care au misiuni de salvare aeriană se bucură de noi dotări, ci și salvatorii de la Marea Neagră. Anul viitor vor primi două nave maritime moderne pentru intervenții complexe în larg. Și pompierii vor avea primele mașini de stingere cu roboți, pentru incendiile din zonele periculoase și nu numai.
Raed Arafat, șeful DSU: „Vom avea primele cinci mașini, dacă nu mă înșel, fiecare cu trei sau patru roboți în ea și roboții pot fi coordonați de la distanță, ei fiind conectați la mașina de pompieri, dar pompierul stă la distanță mare de robot și robotul e folosit în zona unde se folosește apa, spuma sau ce este necesar, deci astea le vom vedea la începutul anului viitor. Există mașinile de pompieri, care continuă să fie livrate, cele 200 de mașini de pompieri de 10.000 de litri și cele 275 sau 276 de 4.000 de litri.”
Toate achizițiile s-au făcut din fonduri europene. Următorul pas ar fi implementarea unor mecanisme de inteligență artificială în sistemul medicinei de urgență, însă este nevoie de studii, analize și discuții, susține Raed Arafat.