Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Rusia acuză Ucraina că sabotează acordul cerealelor cerând mită

Rusia a acuzat miercuri Ucraina că sabotează acordul cerealelor din Marea Neagră cerând mită de la proprietarii de nave pentru a înregistra noile vase şi efectua inspecţii sub acoperirea unui acord asupra căruia Naţiunile Unite îşi exprimă speranţa că ar putea atenua o criză alimentară globală, relatează agenţia Reuters, care mai transmite, între timp, că inspecţiile navelor transportând cereale din porturile ucrainene au fost reluate în Strâmtoarea Bosfor, potrivit Agerpres.

Partea ucraineană nu a comentat deocamdată în legătură cu acuzaţia lansată de Ministerul rus de Externe, pentru care acesta nu a furnizat imediat dovezi documentare, menţionează Reuters. Ucraina acuzase Moscova pentru problemele legate de acord.

Dificultăți cu privire la acord

Rusia şi Ucraina afirmă că acordul, intermediat de Naţiunile Unite şi Turcia în iulie, este în pericol de a se prăbuşi în timp ce Polonia, Ungaria şi Slovacia au impus interdicţii de import cerealelor ucrainene.

Rusia a avertizat în mod repetat că nu va reînnoi acordul după 18 mai, cu excepţia cazului în care Occidentul acceptă să ridice o serie de restricţii privind plăţile, logistica şi asigurările, restricţii despre care spune că îi împiedică propriile exporturi agricole.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a declarat într-un comunicat că Centrul Comun de Coordonare (JCC) din Istanbul, care supraveghează acordul, se confrunta cu dificultăţi legate de înregistrarea noilor nave şi inspecţii.

Problemele au fost cauzate "numai ca urmare a acţiunilor reprezentanţilor ucraineni, precum şi reprezentanţilor ONU, care, aparent, nu vor sau nu le pot rezista", a spus ea.

În acelaşi comunicat, Zaharova a acuzat Ucraina că "încearcă să exploateze 'iniţiativa Mării Negre' cât de mult poate, fără a se abţine de la abuzuri ale regulamentului de procedură sau cerând mită de la proprietarii de nave. Totul de dragul maximizării profiturilor comerciale".

Proprietarii de nave care au refuzat să plătească mită ucrainenilor au fost forţaţi să aştepte mai mult de o lună pentru a se înregistra, a mai spus ea.

Şi propunerile Rusiei de a adăuga vase care să transporte cereale către ţările africane aflate în nevoie au fost "întâmpinate cu ostilitate" de către reprezentanţii ucraineni, care apoi au oprit inspecţiile pentru 27 de nave ce transportau 1,2 milioane de tone de marfă, a mai susţinut Zaharova.

"Calculul este simplu - să lansezi o maşină de propagandă cu ajutorul occidentalilor şi al Naţiunilor Unite şi din nou "să joci cartea alimentelor", a spus Zaharova.

Rusia este afectată de sancțiuni

Rusia şi Ucraina sunt doi dintre producătorii agricoli cheie ai lumii şi jucători importanţi pe pieţele grâului, orzului, porumbului, rapiţei, uleiului de rapiţă, seminţelor de floarea soarelui şi uleiului de floarea soarelui. Rusia este de asemenea dominantă pe piaţa îngrăşămintelor, aminteşte Reuters.

Puterile occidentale au impus sancţiuni dure Rusiei asupra invaziei sale pe scară largă a Ucrainei pe care a lansat-o la 24 februarie anul trecut, ceea ce Moscova numeşte "operaţiune militară specială".

Exporturile de alimente şi îngrăşăminte ale Rusiei nu sunt sancţionate. Dar Moscova spune că restricţiile privind plăţile, logistica şi asigurarea reprezintă o barieră în calea transporturilor şi le doreşte ridicate.

Printre altele, Reuters transmite miercuri că inspecţiile navelor transportând cereale din porturile ucrainene au fost reluate în Turcia în Strâmtoarea Bosfor după două zile de discuţii între Kiev şi Moscova. Anunţul a fost făcut miercuri de un purtător de cuvânt al Centrului Comun de Coordonare (JCC) la Istanbul.

Părţile au convenit asupra unor noi nave care să participe la iniţiativă şi "echipele de inspecţii sunt deja la lucru", a spus Ismini Palla.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE