O primă navă cu cereale ucrainene ar plutea pleca luni din portul ucrainean Odesa, conform acordului încheiat cu Rusia pe 22 iulie, a anunţat duminică preşedinţia turcă, în timp ce la Kiev preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat că în urma invaziei ruse anul acesta recolta de cereale ar putea fi în Ucraina la jumătate din cantitatea obişnuită, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Pregătirile au ajuns într-un punct care ar permite plecarea navelor din portul Odesa. Navele sunt încărcate, sunt pregătite să plece, dar este nevoie de o bună coordonare logistică'', a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei turce, Ibrahim Kalin.
Centrul comun de coordonare (CCC), însărcinat cu controlul exporturilor de cereale ucrainene prin Marea Neagră, a fost inaugurat oficial miercuri la Istanbul, conform acordului semnat pe 22 iulie de Ucraina şi Rusia, cu medierea Turciei şi a ONU.
Printre sarcinile acestui centru se numără înmatricularea şi monitorizarea - inclusiv prin satelit - navelor comerciale care vor face parte din convoaiele de transport de cereale, precum şi inspectarea navelor la încărcarea în porturile ucrainene şi la sosirea lor în porturile turce.
Reluarea exporturilor de cereale ucrainene a fost abordată duminică de ministrul turc al apărării într-o discuţie cu miniştrii ucraineni ai apărării şi infrastructurii.
Recolta de cereale ar putea scădea la jumătate
În acest timp, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat într-un mesaj pe Twitter că din cauza invaziei ruse recolta de cereale a Ucrainei ar putea să scadă anul acesta la jumătate din cantitatea obişnuită. „Obiectivul nostru este să prevenim o criză alimentară globală cauzată de invazia rusă. Încă se găsesc căi alternative de livrare a cerealelor”, a transmis el.
Înaintea lansării invaziei ruse, pe 24 februarie, Ucraina deţinea 46% din exporturile mondiale de floarea soarelui, 9% din cele de grâu, 17% din cele de orz şi 12% din cele de porumb, potrivit Departamentului Agriculturii al SUA.
Rusia consideră că Occidentul exagerează importanța cerealelor ucrainene
De partea cealaltă, Rusia consideră că statele occidentale exagerează importanţa cerealelor ucrainene pe piaţa mondială, argumentând prin faptul că, în pofida ponderii ridicate a exporturilor ucrainene de cereale în totalul exporturilor mondiale, în privinţa producţiei totale de cereale la nivel global ponderea Ucrainei este de sub 1%.
Rusia şi Ucraina însumează circa o treime din exporturile mondiale de grâu, iar exporturile de cereale şi îngrăşăminte ruseşti, deşi nu sunt vizate direct de sancţiunile occidentale impuse Moscovei după agresiunea asupra Ucrainei, au fost de asemenea împiedicate, ca urmare a suspendări schimburilor bancare şi financiare în urma acestor sancţiuni.