Astăzi vorbim despre românii care ne inspiră. Românii, care prin munca lor au schimbat lumea, sau măcar o mică parte din ea.
Lucia Ciobanu și-a dedicat întreaga viață fiicei sale, Ioana, care s-a născut puțin diferit. Prin asta, a ajutat sute de copii cu dizabilități mintale și a arătat că se poate, chiar și atunci când trăiești cu sindromul Down.
Povestea Ioanei începe în Oradea, dar continuă în întreaga lume. Ioana s-a născut cu sindromul Down, dar asta nu a oprit-o niciodată să-și trăiască visul.
Născută în 1981, Ioana nu a avut un început foarte ușor. Peste 50% dintre copiii cu sindromul Down se nasc cu o malformație cardiacă, dar Ioana a avut o hemoragie cerebrală.
Lucia Ciobanu, mama Ioanei: Am văzut că după vreo 2-3 zile fata mea nu mai făcea nimic și numai dormea și dormea și doctorii îmi spuneau: <<Păi așa sunt ei, copiii.>> Nu știam despre ce vorbeau și nimeni nu-mi spunea nimic. Asistenta mi-a zis să încerc să fac altul. Pai ce să fac altul? Copilul meu respiră.
Nimeni nu i-a spus că fiica ei are sindromul Down. Pe vremea aceea nu existau nici ecografe, iar informațiile despre boala genetică erau aproape inexistente. Dar Lucia Ciobanu mai întâlnise copii cu sindromul Down.
Lucia Ciobanu, mama Ioanei: I-am privit figura și am văzut niște trăsături care semănau foarte mult cu fosta mea a elevă și, atunci s-a prăbușit lumea cum se prăbușește și astăzi pe fiecare părinte care și află.
Lucia Ciobanu spune că tot efortul a meritat. Ioana este un miracol. Știe să citească, să scrie și folosește foarte bine calculatorul. Are în spate o viață întreagă de competiții câștigate.
Deși în general copiii cu sindrom Down se dezvoltă intelectual până la vârsta de 8 ani, mama ei nu a renunțat niciodată la ea. A decis să o introducă în sistemul de școală normal, nu la școala specială. Mulți dintre copii rămân neșcolarizați, dar Ioana a terminat 12 clase.
Lucia Ciobanu, mama Ioanei: A învățat foarte mult de la copiii din clasă. Relaționarea a fost de milioane. Și de aceea întotdeauna am spus - colectivitatea este un terapeut. Pur și simplu trăind pe lângă ceilalți care îi ajută să vorbească.
În 1991 a căutat și alți părinți ai căror copii aveau sindrom down
Astfel a pus bazele Asociației Down din Oradea, primul centru pentru copiii cu sindrom Down din întreaga regiune. De 30 de ani, copiii au un loc în care să își dea frâu liber imaginației și să învețe ce înseamnă să fii responsabil.
Lucia Ciobanu, mama Ioanei: Aici învață, totuși, să se gospodărească și să facă, nu neapărat o mâncare, că asta nu pot face, dar să aranjeze, să știe să măture, să știe să spele pe jos, să știe cum trebuie să rămână o bucătărie. Are fiecare dulăpiorul lui. Să și-l gospodărească acolo, să-și facă ordine în el.
Ioana este pasionată de dans și de muzică.
Ioana Ciobanu: Eu simt că dansul mi-a schimbat viața. Eu mai mult doresc să fiu antrenată de pasiunea mea, să dăruiesc, să am un public cu adevărat. E ca un vis.
În 2006 a fost aleasă să reprezinte persoanele cu dizabilități din Europa la Special Olympics. Așa a cunoscut-o pe Nadia Comăneci și Bill Clinton, iar ca rezultat, a primit un premiu de onoare din partea președintelui. A călătorit în întreaga lume. Din Shanghai, Bruxelles sau New York, la Washington și Estonia. Pe lângă terapie, lecții de matematică sau artă, pentru mama Ioanei sportul a fost tot timpul o prioritate.
Ioana Ciobanu: Eu am câștigat mereu. Pentru că am practicat sporturi. La baschet, la handbal, tenis de masă.
Deși poate îi numim copii cu sindrom Down, ei nu mai sunt de mult copii. Majoritatea au 30, 40 de ani la centrul de zi. Dacă un copil fără dizabilități își continuă viața pe propriile picioare, cei cu sindrom down au nevoie de grijă constantă. De 41 de ani, mama Ioanei are grijă de ea în fiecare zi.
Lucia Ciobanu, mama Ioanei: Câteodată oamenii se plictisesc să audă de oamenii cu handicap, dar eu v-aș ruga să facem un exercițiu de gândire, pentru că toți avem copii și s-au îmbolnăvit și am stat lângă ei. Câteodată ne dădeam cu capul de pereți că erau în situații limită, dar s-au vindecat și au mers mai departe. Dar o persoană sau o familie care are o persoană cu dizabilități intelectuale nu se mai vindecă.
Viitorul este tot timpul unul incert pentru cei cu sindrom Down. Speranța de viață a crescut în ultimele decenii de la 25 de ani la 60 de ani, dar în sinea lor, ei tot copii rămân. Copii care oferă iubire necondiționată oricui.
