Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

România vrea să devină lider în producţia de energie regenerabilă

România este pregătită să joace un rol de lider în efortul global privind triplarea capacităţii mondiale de producţie a energiei regenerabile şi dublarea eficienţei energetice până în 2030, potrivit ministrului energiei, Sebastian Burduja, citat de Agerpres. Oficialul român a spus  că România are proiecte de miliarde de euro în acest domeniu şi un potenţial cu totul aparte în regiune, pe toate palierele (solar, eolian, geotermal, hidrogen, energie nucleară etc). Prezent la reuniunea COP28, Sebastian Burduja a făcut această declarație în faţa a 53 de miniştri omologi din toată lumea și a susținut aderarea la ”Declaraţia globală privind energia regenerabilă şi eficienţa energetică”.

România are proiecte de miliarde de euro în domeniul energetic pe toate palierele: solar, eolian, geotermal, hidrogen, energie nucleară

-Sebastian Burduja, ministrul român la energiei

 Ministrul român a precizat că obiectivul este triplarea capacităţii mondiale de producţie a energiei regenerabile şi dublarea eficienţei energetice până în 2030: ”Le-am spus astăzi colegilor miniştri reuniţi din întreaga lume despre succesele României din ultimii ani, atât prin creşterea numărului de prosumatori, cât şi prin mobilizarea mediului privat şi creşterea accelerată a producţiei de energie din surse regenerabile”, a mai spus ministrul Burduja.

În România în urmă cu un an şi jumătate existau mai puţin de 20.000 de gospodării care aveau instalate panouri fotovoltaice pe acoperiş, în timp ce astăzi EXISTĂ peste 100.000 de gospodării dotate cu asemenea instalații.

-Sebastian Burduja, ministrul român al energiei

El a subliniat că exemplul României arată că este nevoie nu doar de parteneriate între guverne, ci şi între cetăţeni şi sectorul privat. Sebastian Burduja preciza că una dintre lecţiile învăţate de România la acest capitol este că finanţarea prin granturi funcţionează cu adevărat.

Potrivit declarațiilor ministrului roman al energiei, în România în urmă cu un an şi jumătate existau mai puţin de 20.000 de gospodării care aveau instalate panouri fotovoltaice pe acoperiş, în timp ce astăzi avem peste 100.000 de gospodării dotate cu asemenea instalații. Sebastian Burduja a adăugat că, în ceea ce priveşte companiile private, România a pus la dispoziţie o finanţare de două miliarde de euro, finanţare europeană şi de la bugetul naţional.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE