Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

România, fă-te bine: Spitale mici, probleme mari. Din cauza lipsei medicilor, la spitalul orășenesc Mizil, unele secții au fost închise

Pe hârtie, avem destule spitale. În realitate, însă, o parte dintre acestea, în special cele din orașele mici, au secții închise, din cauza lipsei de medici. La fel ca Spitalul din Urziceni, unde o femeie a născut pe asfalt la sfârșitul lunii iulie, și din alte spitale lipsesc secții. Sau, acolo unde sunt, lipsesc medicii. Un lanț al slăbiciunilor din care pacientul e cel care pierde cel mai mult. Uneori, chiar propria viață.

O echipă Euronews România a fost la Spitalul Mizil. Da, asta este denumirea oficială, spital, în ciuda situației de acolo.

Anca a ajuns cu fratele ei bolnav de cancer la Spitalul Orășenesc din Mizil, Prahova. Doar că la momentul respectiv de gardă era un medic dermatolog. Femeia spune că n-a primit niciun ajutor, așa că de atunci preferă să vină la spitale în București, când are o problemă. La cel din Mizil nu are de gând să mai meargă.

Anca, pacient: Am găsit spitalul într-o stare deplorabilă. Mi-au spus că este în renovare. De garda era un doctor dermatolog, care nu cred că ar putea lua niște decizii, când îți vine un caz mai grav și le-am spus că nu vreau să-l las aici, vreau să-l iau la Ploiești. În orașele mici, spitalele sunt inexistente, din punctul meu de vedere. Nu-ți dau decât No-Spa. Nu ai cum să te tratezi acolo. Ți-e frică.

Managerul spitalului spune că problemele vin de la deficitul de personal

Situația e atât de gravă, încât pe anumite secții sunt zile întregi în care gărzile nu sunt acoperite.

În 12 zile din luna august nu este niciun medic de gardă pe secția de pediatrie, la Spitalul Orășenesc Mizil. Aici sunt angajați doar doi medic pediatri care nu reușesc să acopere toate gărzile. Așadar, dacă vine un copil cu o anumită problemă de sănătate va fi trimis la Spitalul de Pediatrie din Ploiești.

Leonard Roșu, managerul Spitalului Orășenesc Mizil: Este vorba despre perioada de la 15, până a doua zi dimineața, când efectiv nu are cum. Este inuman. Nu poate să muncească un medic zi de zi, zi de zi, 24 de ore. Cred că singura soluție ar fi o modificare a regulamentului de gărzi, care să permită și medicilor de familie, care în cadrul rezidențiatului au avut module de medicină de familie, să poată să efectueze gărzi pe pediatrie.

Mai ales vara, sunt perioade în care nu există gărzi nici pe secția de chirurgie. Spitalul nu are nici medic de anestezie și terapie intensivă, nici medic neonatolog. Sunt angajați doi ginecologi, dar unul este în concediu medical, de peste un an, iar al doilea este în concediu de creștere a copilului. Gravidele care vin să nască la Mizil sunt trimise la Ploiești. În caz de urgență, femeia naște cu medicul de gardă, dar tot e transferată apoi la Ploiești.

Leonard Roșu, managerul Spitalului Orășenesc Mizil: S-a făcut un modul în facultate, acum depinde de fiecare. Nu poți să ai garanția că orice medic știe să ajute o femeie să nască.

Ce spun pacienții

”Doctorii vin și pleacă, bolnavii îi trimit la Urlați. Ne ducem la cu plată. Am fost cu soțul la București, la Ploiești. Aici e doar ca un cabinet, să te duci să te consulte și să pleci.”

”Nu sunt cabinete. De exemplu, de diabet. Avem la Urlați, 25 de km. E mai complicat.”

Tocmai astfel de situații l-au determinat pe ministrul Sănătății să spună ca spitalele mici ar putea fi transformate în ambulatorii.

Doar că aceste unități sunt în administrarea autorităților locale.

Alexandru Rafila, ministru al Sănătății: Important este să înțeleagă fiecare autoritate locală că responsabilitatea lor este legată de sănătatea cetățenilor și de accesul la servicii de sănătate, nu de existența unei clădiri în care avem mai mult sau mai puțin medici, mai tineri sau mai puțin tineri.

Am încercat să obținem și reacția primarului din Mizil, însă la telefon ne-a spus să așteptăm până revine din concediu. În prima jumătate a acestui an, spitalul din Mizil a avut doar 1.079 de internări, potrivit datelor Institutului național de management al serviciilor de sănătate.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE