Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

România duce lipsă de tractoriști, deși meseria aduce câștiguri bune. Salariul unui șofer de utilaj agricol depășește 10.000 de lei în unele zone

Forța de muncă rămâne una dintre marile probleme din agricultură. Lipsesc șoferii pentru utilajele agricole. Fermierii spun că nu mai sunt persoane interesate și nu există școli pentru așa ceva. Totuși, meseria aduce câștiguri bune.

Fermierii români duc lipsă de șoferi pe utilaje

Suntem în comuna Prisăcani, județul Iași.

Cristian Boghiu, inginer agronom: „Suntem într-o combină destul de performantă. Ceva similar, în momentul de față, e undeva la 350.000 de euro”.

Cristian Boghiu este inginer agronom la o fermă din Iași. Din lipsă de șoferi pentru utilajele agricole, conduce el tractoarele și combinele, chiar dacă nu s-a specializat în asta. A învățat cu timpul.

Cristian Boghiu, inginer agronom: „De când am ajuns in fermă, de trei ani de zile, doar eu lucrez cu dânsa, recoltez toate culturile. Nu avem personal să îl instruim să poată să meargă pe așa ceva. Este un utilaj destul de complex. Trebuie să fii foarte atent, trebuie să fii cu mintea aici, cu ochii. Deci nu trebuie să fii cu capul in nori, cu muzica la maxim sau așa mai departe. Nu, trebuie să fie liniște, să asculți combina”.

Au incercat să cumpere utilaje mai mari, mai performante pentru a ușura munca și să compenseze lipsa oamenilor. Chiar și așa, numai la această fermă e nevoie de încă cel puțin doi oameni.

Cristian Boghiu, inginer agronom: „Chiar dacă avem două-trei comune destul de mari în zonă, adică am avea oameni de unde să alegem, nu avem ce să alegem pentru că nu vor sa vină. Li se pare greu din prisma programului, a perioadei de vară, știm că suntem în campanie, începi de dimineața până seara”.

Salariul unui șofer de utilaj agricol depășește 10.000 de lei în unele zone ale țării

Și Laura Bala conduce tractorul de doi ani de zile. Cultivă lavandă, îi place sa învețe, să facă singură de toate și ar avea nevoie de un om de bază care să știe ce sa facă.

Laura Bala, producător local: „Nu se mai găsesc angajați care să lucreze terenurile. Sunt foarte puțini. Lavanda fiind o plantă sezonieră, în perioada sezonului majoritatea sunt plecați. Trebuie să fie cineva care știe să lucreze acea cultură de lavandă, să aibă grijă să nu se taie pentru că este o cultură mare”.

E nevoie ca șoferii să știe cum să folosească utilajele agricole, mai ales că sunt din ce în ce mai moderne, iar lipsa de pregătire și vine cu riscuri foarte mari. 

Cristi Stoica, fermier: „Încercăm să punem oamenii potriviți la locul potrivit. Riscurile sunt multe. Vă dați seama, utilajele sunt foarte scumpe, sunt cumpărate în rate, în general, pe mulți ani, 7-10 ani, și o defecțiune la un utilaj poate să ajungă enorm de mult. E riscul de a face lucrarea greșit. Riscul de a greși operațiunea, de a greși adâncimea de semănat”.

În Moldova, salariul unui șofer de utilaj agricol pornește de la 4.000 de lei, însă în alte zone din țară depășește 10.000 de lei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE