Profesoara Ecaterina Stanca a comentat la Euronews România gradul de dificultate a subiectelor la Limba și literatura română de la Bac 2024.
Profesoara Ecaterina Stanca: ”Majoritatea bănuiesc că au optat pentru ”Moara cu noroc” a lui Ioan Slavici. Nivelul este mediu, ca de obicei. Este important să fie un subiect accesibil care să le asigure note destul de bune. Slavici este cotat drept un scriitor relativ ușor, astfel că nu cred că a prezentat probleme mari acest subiect.
Textul din Tudor Arghezi (subiectul I - n.r.) a fost un subiect ușor după părerea mea, având în vedere cele 5 întrebări. Din ce am mai primit și eu ca feedback de la elevi au putut să răspundă destul de lejer.
Mi s-a părut destul de interesant textul argumentativ, care a solicitat un pic mai mult gândirea elevilor. Puteau să facă apel și la literatură, având exemple interesante fie din Camil Petrescu, fie din George Călinescu, având în vedere personajele Felix și Otilia. Chiar și în registrul comic, Rică Venturiano.
Și subiectul II cred că nu a prezentat mari probleme, având în vedere că foarte mulți profesori au făcut pregătiri pentru bacalaureat și printre cerințe se afla și aceasta, cu notațiile autorului. Sunt convinsă că au învățat trăsăturile textului dramatic și, inerent, ale notațiilor autorului, care au ca prim scop dezambiguizarea textului și caracterul directiv al notațiilor.”
Ar fi putut elevii care nu au făcut pregătire în prealabil să rezolve cu ușurință aceste exerciții?
Profesoara Ecaterina Stanca: ”Cred că da, pentru că și fără profesori poți să faci teste de antrenament. Sunt foarte multe teste de antrenament, cu rezolvări.”
Subiectele și baremele la Română la Bac 2024
La profilul real, la subiectul III, candidaților li s-a cerut să redacteze un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte particularitățile unei nuvele studiate.
La subiectul II, elevilor li s-a cerut să prezinte, în minimum 50 de cuvinte, rolul notaților autorului într-un fragment de text din piesa de teatru ”Omul cu mârțoage”, de George Ciprian.
La subiectul I, elevii au avut de rezolvat mai multe cerințe, pornind de la un text la prima vedere: ”O vizită la Tudor Arghezi”, în vol. ”Amintiri și portrete”, de Gabriel Dimisianu.
La subiectul I, punctul B, elevilor li s-a cerut să redacteze un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumenteze dacă emoțiile influențează sau nu sinceritatea, raportându-se atât la informațiile din fragmentul extras din volumul ”Amintiri și portrete literare” de Gabriel Dimisianu, cât și la experiența personală sau culturală.
La profilul uman, singura diferență a fost la Subiectul III, unde elevilor li s-a cerut să prezinte particularitățile de construcție a unui personaj dintr-o nuvelă studiată.
Subiectele și baremele la profilul real:
Subiectele și baremele la profilul uman:
Condiții pentru a promova examenul de Bac 2024
Pentru a promova examenul de bacalaureat, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- să-și fi echivalat sau recunoscut toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
- să susţină toate probele scrise şi să obțină minimum nota 5 la fiecare dintre acestea;
- să obţină minimum media 6 la probele scrise.
Calendar Bac 2024 - probele scrise
Examenul de Bac 2024 are loc în perioada 17 iunie - 4 iulie, potrivit calendarului Bac 2024, publicat în Monitorul Oficial.
- 1 iulie 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 2 iulie 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 4 iulie 2024: Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) - proba scrisă
- 5 iulie 2024: Limba și literatura maternă - proba E.b) - proba scrisă
- 8 iulie 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00 – 18,00
- 9 – 11 iulie 2024: Rezolvarea contestațiilor
- 12 iulie 2024: Afișarea rezultatelor finale