Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Purtătorul de cuvânt al PSD, despre rotativa guvernamentală: "Nu am discutat despre amânarea rotației premierilor"

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a declarat că în şedinţa de luni a conducerii social-democraţilor nu s-a discutat despre amânarea rotativei premierilor până în toamnă, în cazul în care situaţia din Ucraina intră într-o fază mai dură decât cea de până acum.

Oprea a fost întrebat într-o conferinţă de presă susţinută la sediul central al PSD dacă rotaţia premierilor ar putea fi amânată până la toamnă în cazul în care războiul din Ucraina va intra într-o fază mai dură decât cea de până acum.

"Nu am avut o astfel de discuţie astăzi. Din contră, aş putea să spun. Toată concentrarea noastră, a miniştrilor PSD, va fi pe rezolvarea acestor probleme ale cetăţenilor României, în perioada imediat următoare, nicidecum despre ceea ce se va întâmpla în mai, conform protocolului. Nu am avut o astfel de discuţie.

Cred că a rezolva problema creşterii preţurilor la alimente, a încerca să venim cu o măsură consolidată, aşa cum am reuşit la energie, este unul dintre lucrurile pe care putem să le facem acum pentru toţi cetăţenii României", a spus Oprea după şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE