Despre abandonul școlar din România se fac studii și mese rotunde, iar toți miniștrii învățământului au cel puțin o strategie de combatere.
Pe Mirabela Lojniță, directoarea școlii din Seimeni, județul Constanța, am descoperit-o pe ulițele satului, preocupată de aceeși problemă. Lupta ei cu acest fenomen, care afectează unul din patru copii, se dă zilnic in sala de clasă, dar și în casele oamenilor săraci din localitate.
Fiecare dimineață înseamnă o nouă provocare pentru profesoara care nu acceptă să-i lase pe copii la voia întâmplării. Știe că în viață nu există scurtături și nici viitor luminos pentru cei fără carte. Așa că, după ce verifică prezența, se urcă în mașina personală și pleacă prin sat, să-i aducă la cursuri pe absenți. Cinci dintre școlarii din comună prezintă în acest moment un risc ridicat de părăsire timpurie a școlii.
Prima oprire, la o familie cu trei fete
Mirabela Lojniță : Părinții lucrează, cred, ca zilieri și sunt zile în care nu are cine să stea cu cea mică și rămâne una dintre surori, cea de clasa a șasea. După vacanța de Paște a mai fost o perioadă în care a lipsit, iarăși am revenit la poartă, am discutat cu mama, a venit la școală. Sunt multe neajunsuri și toate acestea determină lipsa.
Află că fetele familiei lipsesc motivat din cauza unor probleme de sănătate, așa că își continuă drumul ca să afle ce se întâmplă cu ceilalți absenți.
Următoarea oprire este în satul Dunărea
Mirabela Lojniță: Aici este vorba de doi băieți care au probleme de mici cu venitul la școală. Ei au riscul cel mai mare de părăsire timpurie a școlii și aici e provocarea destul de mare.
Nu-i găsește acasă așa că întreabă prin vecini de soarta celor doi copii. Află că mama lor muncește într-o grădină din apropiere așa că profesoara Mirabela pornește din nou la drum. O găsește pe femeie la muncă. Copii sunt cu ea. Învinși de greutăți, lipsesc de la ore ca să lucreze cu ziua în sat să mai aducă niște bani în casă.
Directoarea discută cu mama băieților și află că tatăl lor nu mai lucrează, iar ei trăiesc din alocație.
Copiii sunt resemnați. Au rămas deja repetenți de 3 ori așa că și-au pierdut voința de a merge în continuare la școală.
„Dacă am rămas trei ani repetent, ce să mai merg la școală?”, îi spune unul dintre băieți directoarei.
Celălalt băiat pleacă la magazin să-i cumpere mamei țigări. Cu ochii în pământ, copilul recunoaște că dacă nu ar trebui să plece la muncă, ar veni la școală. După ce îi explică ce are de pierdut, profesoara reușește să-i smulgă promisiunea că va veni la cursuri măcar pentru încheierea mediilor.
„Este o luptă permanentă”
Deși nu a avut astăzi toți copiii în băncile școlii, directoarea nu-și pierde speranța că ziua de mâine va fi altfel.
Mirabela Lojniță: Este o luptă permanentă, sunt foarte multe dificultăți în viața unei familii, ceea ce îi determină pe părinți și automat pe copii să aibă dificultăți în a veni la școală.
„Când nu poate ea, trimitem noi mașina primăriei. Am fost si noi, o ajutăm în continuare”, spune primarul localității Seimeni, Mitică Șerban.
Cu atâta dăruire, directoarea a devenit repede iubită de tot colectivul din școală. A reușit să doteze clasele cu table inteligente, laptopuri și internet wi-fi, pentru a le oferi copiiilor de aici, condiții de studiu. Îi ajută cu toate cele necesare pe cei care o duc greu, doar doar să-i vadă în bănci.
Într-o Românie plină de probleme, unde, conform statisticilor, unul din patru copii renunță la școală, astfel de oameni fac diferența, iar soarta acestor suflete este în mâinile celor care au înțeles că nu ai carte, nu ai parte.
Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, finanțat prin PNRR, poate fi colacul de salvare pentru acești copii fără viitor. Până la 200 de mii de euro pot primi școlile care intră în proiectul dedicat reducerii riscului de abandon școlar. Cu profesori dedicați care au înțeles că educația este mai importantă decât orice, România mai poate spera la o șansă a unui viitor cu carte pentru toți copiii.
