Primul tramvai Astra Imperio Metropolitan al STB SA a fost scos pe străzile din București pentru probe. Tramvaiul a circulat pe traseul Depoul Militari - Răzoare - Depoul Alexandria, a anunțat Asociația Metrou Ușor.
La începutul lunii iunie, primarul Capitalei a anunțat achiziția a 100 de tramvaie noi, cu fonduri europene.
"În Bucureşti, din 1989 până azi au fost aduse 17 tramvaie noi. Asta e tot ce am putut să facem din '89 până azi şi acest lot de 100 este o îmbunătăţire considerabilă a flotei noastre de transport public."
Directorul STB, Adrian Criţ, a precizat că, în cazul noilor tramvaie, numărul de călători este mai mare cu circa 20% faţă de garniturile mai scurte, folosite în prezent (27 de metri)
Tramvaiele sunt dotate cu aer condiționat, rampă pentru persoanele cu dizabilităţi, wi-fi, sistem de încărcare a telefoanelor mobile. Autobuzele, troleibuzele vin cu mentenanţă inclusă, deci mentenanţă all inclusive pentru o perioadă de cel puţin cinci ani", a mai spus Adrian Criţ.
Când vor intra în circulație noile tramvaie
Primul tramvai din lotul de la Arad va circula pe traseele din București abia în septembrie. Peroanele stațiilor din Capitală sunt prea scurtem, iar primarul Nicușor Dan promite că vor fi modificate până la toamnă.
Nicușor Dan: „Obligația este, ca pe fiecare din liniile pe care circulă, să avem peroane de 40 de metri. În ședința de Consiliu am aprobat actualizarea indicatorilor. Până la momentul în care o sa avem recepția gata pentru acest prim tramvai, o să avem și cei 40 de metri gata și urmând și pe celelalte linii, unde o să avem aceste tramvaie.”