Prezidențiabilul coaliției proeuropene este principala temă de discuție în Coaliția de Guvernare. După ce inițial liderii PSD, PNl și UDMR căzuseră de acord asupra candidatului Crin Antonescu acum lucrurile nu mai sunt atât de clare. De ce? Calculele politice par a fi diferite acum, după ce avem un parlament și un Guvern funcțional. Lucrurile ar trebui tranșate în prima ședință a Coaliției din acest an care are loc azi, de la ora 17:00.
Surse: Alegerile prezidențialele ar putea avea loc după Paște
Ședința în care se va adopta data alegerilor prezidențiale va fi abia vineri, cel mai probabil la ora 10:00, potrivit surselor Euronews. Asta înseamnă că, tehnic, alegerile nu vor mai putea fi ținute înainte de Paște.
În doar două ore se întâlnesc să discute acest subiect, dar și un altul important, cel al candidatului comun.
Deocamdată nu se cunoaște ordinea de zi a acestei ședințe de Guvern, abia mâine va fi acea întâlnire în care va fi creată ordinea de zi cu toate subiectele ce vor fi discutate.
Până atunci, premierul Marcel Ciolacu este la Guvern și a fost vizitat de sociali democrați de la vârful partidului și cu siguranță au avut loc dezbateri cu privire la strategia pe care o vor urma, în condițiile în care Marcel Ciolacu spunea că ar putea avea o întâlnire cu Crin Antonescu astăzi, însă ea nu a avut loc.
Crin Antonescu nu a fost invitat astăzi nici la o întâlnire tete-a-tete, și din informațiile care există în momentul de față nici nu a fost invitat la ședința coaliției. Rămâne de văzut dacă fa fi sau nu chemat de liderii coaliției pentru o discuție.
Rămâne în aer data alegerilor prezidențiale din acest an, care nu se mai pot organiza pe data de 23 martie și 6 aprilie, deoarece astăzi ar fi fost ultima zi în care ar fi fost posibilă emiterea unei hotărâri de Guvern, pentru a se respecta termenul de 75 de zile până la data alegerilor.
Așadar se fac tot felul de scenarii și de calcule, iar cel mai probabil alegerile ar putea avea loc după paște, o variantă deja avansată de liderul PNL Ilie Bolojan, care spunea că „dacă nu ne vom înțelege sau nu vom avea timp pentru detaliile tehnice, atunci cel mai probabil alegerile vor fi în luna mai”.
De asemenea, necunoscută rămâne și strategia candidatului comun, mai ales în contextul în care Crin Antonescu a anunțat că-și suspendă candidatura și așteaptă o susținere fermă din partea coaliției, însă acest lucru rămâne la fel de incert, mai ales din partea PSD. Mai mult, nu se știe nici dacă din partea PNL există o susținere totală, ar trebui să se limpezească și acest subiect după ora 17:00.
Cât despre buget, ministrul de Finanțe deja lucrează la proiectul final. Este așteptat să prezinte chiar în această ședință a coaliției de astăzi, ce concluzii a tras, dar mai este mult până la adoptarea bugetului, pentru că spunea că până pe 27 ianuarie va lucra și apoi va prezenta în coaliție o formă a bugetului.
PSD, bănuit de PNL și UDMR că are altă agendă decât cea a candidatului unic
Potrivit surselor Euronews România, PNL, UDMR și grupul minorităților naționale nu au nimic împotrivă ca data alegerilor prezidențiale să fie schimbată față de calendarul stabilit înainte de sărbători (23 martie și 6 aprilie). În analizele interne, se pare că este nevoie de mai mult timp pentru a consolida candidatului comun la alegerile prezidențiale, asta dacă va mai rămâne în picioare această înțelegere pe masa Coaliției.
În acest moment, există suspiciuni în PNL și UDMR cu privire la adevăratele intenții ale PSD, dacă aceștia își doresc să vină propriul candidat sau cochetează cu ideea unui candidat suveranist, care să le garanteze locul de premier după aleegrile prezidențiale.
Indiferent de ce scenarii discută PSD, deocamdată cele trei grupări (PNL, UDMR și grupul minorităților) susțin în continuare candidatura lui Crin Antonescu și susțin că are în continuare șanse să intre în turul al doilea și fără sprijinul PSD. Acest lucru dacă se ajunge la un scenariu care a fost vehiculat înainte de sărbători de liberalul Ilie Bolojan: posibilitatea de a se veni cu doi candidați din rândurile actualei coaliții de guvernare.
În momentul de față, toată lumea se pregătește de amânarea alegerilor prezidențiale după sărbătorile pascale. Există și aici două variante de lucru: fie 11 mai și 25 mai (primul și al doilea tur), fie 25 mai și 8 iunie (primul și al doilea tur).
Știrea inițială:
Candidatul comun și data alegerilor prezidențiale, discutate în prima ședință a Coaliției
La ora 17:00, la sediul Guvernului va avea loc ședința coaliției, în urma căreia ar trebui să aflăm răspunsurile la cele mai importante întrebări: când vor fi organizate alegerile și dacă această coaliție îl mai susține sau nu pe candidatul comun desemnat, Crin Antonescu. În acest moment, lucrurile atârnă de deciziile pe care le vor lua social-democrații aceștia au dat în ultimele zile semnale critice la adresa lui Crin Antonescu. Vasile Dîncu, chiar într-o declarație pentru Euronews spunea că este „ultimul romantic al politicii românești” și că „discursul său nu este unul actual și nu se mai potrivește”, este un discurs articulat, nu este unul sintetic și nu ajunge la electoratul din acest moment.
De asemenea, alți lideri l-au criticat pe Crin Antonescu pentru faptul că s-a retras în loc să fie el motorul acestei coaliții în privința candidaturii la prezidențiale. Cel care nu a spus niciun cuvânt este chiar premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu. Acesta a anunțat un singur lucru că astăzi va avea o întâlnire cu Crin Antonescu. Această întâlnire nu a fost anunțată în mod oficial, nu se știe dacă va fi un tete-a-tete între Crin Antonescu și Marcel Ciolacu sau dacă acesta va fi chemat la ședința coaliției de la ora 17:00.
Cât privește data alegerilor, lucrurile sunt împărțite și în această privință. Nu există semnale de la social-democrați dacă vor să mențină datele agreate de 23 martie, 6 aprilie în condițiile în care dacă nu este dată astăzi hotărârea de guvern este foarte greu de crezut că se mai poate menține acest calendar. Pe de altă parte, liberalii au dat semnale că vor ca alegerile să fie organizate după Paște. Așadar, lucurile nu sunt clare nici în această privință.
Bugetul, discutat în prima ședință a Coaliției. Mai multe instituții publice ar urma să fie comasate pentru reducerea cheltuielilor
Tot astăzi în Coaliție se discută un alt subiect fierbinte bugetul pentru anul 2025, care prevede majorări de taxe și reducerea cheltuielilor bugetare. Așadar, noul guvern vrea să strângă cureaua.
Momentan există foarte puține informații și în această privință, una certă este data la care ministrul de Finanțe Tanczos Barna va prezenta proiectul de buget, pe 27 ianuarie. Mult prea târziu, așadar pentru ca bugetul să fie aprobat într-o ședință extraordinară de Parlament în ianuarie. Este de așteptat ca votul bugetului să fie amânat pentru luna februarie.
Până atunci, ministrul Finanțelor a dat semnale foarte clare că urmează comasări de instituții, iar ministerele sunt așteptate să vină cu soluți de reduceri a cheltuielilor. Așadar, în ședința de astăzi ar trebui să se discute inclusiv acest aspect de unde se va tăia, la ce ministere renunță, ce instituții vor fi comasate și dacă vor fi reduceri de personal.
Ministrul Finanțelor spunea că nu se așteaptă neapărat la concedieri, dar este posibil ca angajații care nu se simt stăpâni pe posturile lor să se reorienteze și să meargă spre mediul privat, acolo unde este nevoie foarte mare de angajați. De asemenea, spunea ministrul că salariul mediu de la stat trebuie să se alinieze odată pentru totdeauna cu cel de la privat, evident, cel de la privat fiind mai mic, ceea ce ar putea să însemne și o stagnare a salarizării bugetare, care înseamnă odată cu inflația o scădere efectivă a salariilor.
Mai multe informații nu există, tot ceea ce se cunoaște până în acest moment este faptul că se va forma un departament de eficientizare a cheltuielilor prin care se încearcă reducerea cu 1% din PIB a cheltuielilor statului.