Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Premierul Ciucă a trimis o scrisoare către elevi: ”O revendicare nu trebuie să aibă ca efect blocarea cursurilor”

Premierul Nicolae Ciucă le cere profesorilor să își suspende greva printr-un mesaj trimis elevilor. ”O revendicare nu trebuie să aibă ca efect ”blocarea parcursului școlar al elevilor”, se arată în scrisoarea adresată Consiliului Național al Elevilor.

Răspunsul premierului vine după ce elevii i-au cerut soluții pentru a blocat greva generală. Nicolae Ciucă spune că este preocupat de viitorul Educației, menționează chiar că Guvernul a reușit să obțină 3,6 miliarde de euro fonduri din PNRR pentru modernizarea infrastructurii școlare.

Primul ministru îi asigură pe elevi că va face tot posibilul să nu fie probleme cu susținerea examenelor, iar la final cere dascălilor să renunțe la protest pentru a nu bloca finalul de an școlar.

Profesorii au fost în a cinea zi de grevă generală, iar încetarea protestului depinde de evoluția negocierii dintre sindicate și Executiv.

Greva generală din învățământ continuă pe termen nedeterminat, în condițiile în care reprezentanții puterii și cei ai sindicatelor nu au ajuns la un acord privind majorarea salariilor cadrelor didactice.

Ultima solicitare a sindicatelor este creșterea salariilor cu 25 de procente pentru profesori, însă Executivul a adoptat o majorare de 9% doar pentru personalul nedidactic.

Rămâne în picioare oferta guvernului, cu două prime în valoare totală de 2.500 de lei pe an pentru profesori, propunere respinsă deja de sindicalişti.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE