Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

UPDATE: Protestul din Piața Constituției, sub semnul întrebării. Nicușor Dan: Poate reușim o discuție cu organizatorul fie să restrângă, fie să renunțe

Prefectul Capitalei a declarat că protestul autorizat pentru trei zile în București nu este al agricultorilor și al transportatorilor, ci unul politic.

21/01/2024 , 11:18

Fermierii și transportatorii se dezic de protestul din Piața Constituției și se duc la Afumați

Deși primăria a dat autorizație pentru un protest cu 5.000 de persoane și 200 de vehicule, în fața Palatului Parlamentului e doar un autovehicul, până la ora 11. De fapt, este vorba despre un tractor adus pe o remorcă tractată de un camion. Dacă punem la socoteală și mașina organizatorului, care este însă una mică, vorbim de două vehicule.

Jandarmii s-au organizat de la ora 6 dimineața, dar nu prea au ce să păzească. Astfel, fermierii și transportatorii continuă să se dezică de acel protest. În schimb, protestatarii se adună la intrarea în Afumați. Este a 12-a zi de proteste în acea zonă, pe DN2 și s-au apărut deja în jur de zece autovehicule.

Protestatarii contestă mărirea prețurilor la RCA, la combustibili, sau suventiile APIA pentru fermieri, care au primit doar promisiuni, iar acum vor ceva concret.

21/01/2024 , 19:10

Protestul din Piața Constituției ar putea fi restrâns

Protestul din Piața Constituției ar putea fi restrâns ca număr de participanți sau scurtat! Primarul Capitalei spune că va discuta despre asta mâine cu organizatorul. Cum protocolul este încă în vigoare, jandarmii vor merge, dimineață, atât în Piața Constituției, cât și la intrarea în Capitală de pe DN6.

Numărul echipajelor trimise să asigure ordinea a fost micșorat la minimul necesar, spun surse din Jandarmerie.

Nicușor Dan, primarul general: ”Poate reușim o discuție luni cu organizatorul, fie să restrângă, fie să renunțe pentru zilele de luni și marți.

Maine este sedinta ordinară a comisiei și în cursul comisiei o să dăm un telefon și o să vedem ce intenționează.

Reporter: Și scopul care e: să ramana doar ziua de azi și să se închidă?

Nicușor Dan: Sa vedem ce intenții are, da...C e neserios, așa cum e acum”

21/01/2024 , 18:28

Protestatarii se dezic de mitingul din București. Vor să iasă în stradă în continuare

Un singur autovehicul a fost dus în Piața Constituției din București, unde primăria a aprobat un protest cu 5.000 de oameni și 200 de utilaje. Niciun protestatar nu a fost prezent. Fermierii și transportatorii se dezic de manifestație, pe motiv că este una politică. Ei spun că vor organiza mitinguri în continuare la Afumați, în județul Ilfov, acolo unde au stat în ultimele două săptămâni.

Fermierii români au trimis și o scrisoare președintelui și premierului. Ei cer ca oficialii de la București să îi convingă pe cei de la Bruxelles să aplice noi reglementări în privința cerealelor care provin din Ucraina.

Singurul utilaj dintre cele 200 pentru care s-a dat autorizație a fost parcat la primele ore ale dimineții, în Piața Constituției. Nici în orele următoare nu s-a schimbat în vreun fel situația.

Piața Constituției a rămas neocupată. Nu a venit nicio persoană la protest, cu toate că fusese anunțată participarea a 5.000 de persoane, 100 de tractoare și alte 100 capete de tir.

Între timp, fermierii și transportatorii au început protestele acolo unde au stat în stradă aproape două săptămâni. La Afumați.

Dănuț Andruș, fermier: Noi am dat un comunicat oficial că nu participăm la acel protest. Am spus-o de la început. Nu ne afiliem politic, politicienii trebuie să-și facă treaba acolo unde trebuie. Nu în stradă. Politicienii nu au ce protesta”

Fermier: ”Pe noi ne obligă UE să respectăm anumite condiții în privința calității laptelui. Dânșii aduc din Ucraina lapte produs din cereale modificate genetic. Le aduc în Romania, poporul le acceptă. Noi ca să ducem laptele la magazin nu ni-l mai preia. O să rămânem până se rezolva ceva. Stăm aici”

Transportator: ”Suntem de 12 zile alături de frații noștri din agricultură. Vom rămâne pe poziții aici la Afumați. Nu ne-am asociat niciunui reprezentant politic. Am rămas în Afumați și aici o să rămânem. ;Momentan, discuțiile au rămas doar discuții. S-au trimis niște comunicate de la ASF. Avem într-o ordonanță pusă o plafonare, nicidecum o reducere”

Protestele anunțate în Capitală au fost autorizate pentru zilele de duminică, luni și marți. Pe grupurile interne ale protestatarilor circulă propuneri de a ieși în stradă și în zilele din săptămâna viitoare.

21/01/2024 , 11:04

Un singur vehicul, în continuare, la protestele din Piața Constituției

Până la ora 10, situația este neschimbată. Același singur vehicul este prezent. Fermierii și transportatorii s-au dus tot la Afumați, unde au apărut chiar și transportatori din Botoșani.

Ei spun că nu vor să meargă la protestul organizat în Piața Constituției, pentru a nu se asocia cu Diana Șoșoacă. Autorizația eliberată de primărie ar fi fost solicitată chiar de senatoare. Astfel, protestatarii susțin că nu vor să fie asociați cu niciun partid politic.

21/01/2024 , 08:41

Un singur vehicul, până la ora 8, la protestele din Piața Constituției

Cele trei zile de protest, autorizate, ale transportatorilor, au loc în Piața Constituției, între orele 9.30 și 22.00. Din cele 200 de vehicule care au primit autorizație, a doar unul până la ora 8, alături de mașina organizatorului. Situația este exact la fel cum era și ieri la ora 16, când jandarmii au anunțat că la protest au fost înscrise doar mașina organizatorilor și un singuir tractor.

Prefectul capitalei spunea că vorbim, mai degrabă, de un protest politic, pentru că a fost organizat de un membru de partid, iar fermieii și transportatorii au anunțat deja că se delimitează de acest transport. Vorbim despre cei care au protestat mai multe zile la Afumați. Ei au anunțat că nu vor participa acum.

Protestul a fost autorizat pentru 5.000 de persoane și 200 de vehicule.

”Am discutat de foarte multe ori cu fermierii și transportatorii care protestează în jurul Bucureștiului. Și de fiecare dată mi s-a spus același lucru: nu vrem să ne asociem cu un partid politic și în niciun caz cu partidele extremiste care au încercat să profite de problemele oamenilor”, a afirmat Rareș Hopincă, la Euronews România.

Într-o intervenție telefonică la Euronews România, prefectul Capitalei a afirmat că ”până la ora 16, în termenul prevăzut de protocol au fost notificat de către organizator un singur cap tractor cu remorcă”

”Dânșii au notificat ce aveau de notificat. În continuare, protestul se organizează. Jandarmeria și Poliția au luat toate măsurile necesar pentru a organiza fluxul de circulație dinspre Centura Capitalei, pe Șoseaua Alexandriei, Calea Rahovei, 13 septembrie, Piața Constituției.

Dacă va fi un singur utilaj, cu acela se va face accesul, urmând ca accesul pietonal să se facă mâine între orele 8 și 9, luni și marți, de asemenea.

În Piața Constituției este un protest politic și nu este protestul transportatorilor și agricultorilor. De aceea, după cum vedem, nici nu există un foarte mare suport din partea celor care lucrează cu adevărat în economia României pentru acest protest. Este foarte bine, din punctul meu de vedere, că este așa”, a afirmat Rareș Hopincă, la Euronews România.

Solicitarea pentru autorizarea protestului a fost depusă la Primăria Capitalei de doi avocați care sunt membri ai SOS România, formațiune înființată de Diana Șoșoacă.

Când organizatorul este membru al unui partid politic și acționează în numele unui partid politic, și protestul este unul politic, adică trebuie să fim foarte clari pe terminologie.

Protestele agricultorilor și fermerilor sunt la Afumați. Sunt în mai multe orașe ale țării. Au revendicări clare și concrete pentru ramurile lor de activitate. Multe dintre aceste au fost abordate în ședința de joi a Guvernului României.

Altele, cum a fost decizia Consiliului ASF de aseară, s-au rezolvat ulterior. Vom continua acest dialog cu adevărat cu transportatorii și agricultorii până când vom soluționa cât mai multe dintre revendciări”, a mai precizat prefectul Capitalei.

Prefectul Rareș Hopincă: Este un semn de inteligență din partea oamenilor. Știu că în momentul în care protestul lor se transformă într-unul politic, deja sunt ei afectați

”Am discutat de foarte multe ori cu fermierii și transportatorii care protestează în jurul Bucureștiului. Și de fiecare dată mi s-a spus același lucru: nu vrem să ne asociem cu un partid politic și în niciun caz cu partidele extremiste care au încercat să profite de problemele oamenilor pentru a obține un beneficiu politic.

De aceea, ce am văzut astăzi la ora 16, notificarea din partea organizatorului, este un semn de inteligență din partea oamenilor pentru că știu că în momentul în care protestul lor se transformă într-unul politic, deja sunt ei afectați ca profesioniști în anumite domenii, iar revendicările lor se politizează și nu ajută pe nimeni acest lucru”, a mai spus reprezentantul Guvernului.

De asemenea, Hopincă a precizat că Jandarmeria este pregătită să ia măsuri în funcție de numărul de autovehicule, tractoare sau tiruri anunțate la protest.

Taguri

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE