Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Practică high-tech pentru elevi. Ministrul Cercetării a fost prezent la deschiderea Școlii de vară de la Măgurele

S-a deschis școala de vară pentru știință și tehnologie de la Măgurele. 120 de elevi și profesori, admiși din toată țara, au ocazia să facă practică în laboratoarele institutelor. O experiență unică în care este pus accentul pe noile tendințe în știință.

Școala de vară de la Măgurele oferă programe de practică în laboratoarele de cercetare pentru elevi, precum și programe de dezvoltare profesională interdisciplinare pentru profesorii interesați de predarea integrată STEM/STEAM din învățământul secundar, gimnazial și liceal.

Prezent la deschidere, ministrul Cercetării- Sebastian Burduja, a explicat cum vrea să-i convingă pe elevii eminenți ai României să rămână în țară.

„Prin fonduri și programe dedicate și prin facilitarea legăturilor cu aceste institute de dezvoltare și cercetare. Doar ministerul are 47 de institute în subordine și o parte sunt foarte performante. Noi lucrăm, și vă anunț în premieră, la un program de burse pentru recunoașterea meritelor acestor tineri, pentru că sunt competiții de prestigiu, de robotică, competiții la NASA, unde avem premianți la nivel mondial, dar statul român nu a știut cum să-i recompenseze. Și, de asemenea, un program prin care conectăm aceste echipe performante la munca institutelor de cercetare. Scopul nu este să-i legăm de glie sau să rămână cu orice preț în România. Putem lua exemplul unor state deștepte care le-au plătit studiile în străinătate și, apoi, după o perioadă de experiență academică și profesională în alte state i-au întors acasă și i-au pus în valoare”, a spus ministrul Cercetării - Sebastian Burduja.

Școala de vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele se află la a V-a ediție și se desfășoară în perioada 20 august-3 septembrie.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE