Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Pompierii români din Franța s-au întors acasă. Aceștia au participat la stingerea focarelor din regiunile Gironde și Landes

Cei 77 de pompieri români care au participat la misiuni de stingere a incendiilor în sud-vestul Franței s-au întors acasă. Misiunile salvatorilor s-au desfășurat în condiții meteo foarte grele și au constat în identificarea și lichidarea focarelor ascunse, precum și protejarea locuințelor aflate în vecinătate, de posibile alte focare existente.

Eforturile pompierilor români au fost susținute de implicarea extraordinară a autorităților și a voluntarilor din Franța care, în toată această perioadă, au dovedit solidaritate în lupta pentru stingerea incendiilor înregistrate în țara gazdă. Incendiile din acest an din Franța au devastat o zonă de trei ori mai mare decât media anuală a ultimilor 10 ani, iar temperaturile au ajuns în aceste zone până la 40 de grade Celsius.

Potrivit unei postări pe Facebook a Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, o parte a modulului va reveni în țară cu o aeronavă a Ministerului Apărării Naționale, iar ceilalți salvatori, împreună cu tehnica de intervenție, vor ajunge în țară pe cale terestră.

Câteva state europene, printre care Germania, Polonia, Austria și România, au trimis peste 300 de pompieri care s-au alăturat celor 1.100 de francezi care luptă cu incendiile provocate de valurile de căldură și de secetă.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE