Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a anunțat că peste 3.700 de pompieri militari au intervenat la nivel național în zonele afectate de vremea rea.
Astfel, autoritățile au acționat cu 3.100 de mijloace tehnice, în 66 de localități, din 14 județe. Astfel, aceștia au intervenit în judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Braşov, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Timiş şi Vrancea în sprijinul populaţiei şi administraţiei publice locale. Ei au evacuat apa din şapte case, 151 anexe, 76 curţi şi opt subsoluri.
Circulaţia rutieră a fost temporar afectată pe patru drumuri naţionale (DN 1R/Alba, DN 74/Hunedoara, DN 75/Alba, DN 76/Bihor) şi patru drumuri judeţene din Hunedoara (DJ 687D, DJ 687J, DJ 687F, DJ 687K), din cauza apei şi aluviunilor acumulate, precum şi a copacilor căzuţi pe carosabil.
Pompierii au evacuat peste 20 de persone din zonele cu probleme
La nivel naţional, în ultimele 24 de ore, au fost evacuate/salvate 51 de persoane (23 evacuate şi 28 salvate) din calea viiturilor şi cazate la pensiuni prin grija autorităţilor.
Efecte semnificative s-au înregistrat în localitatea Râmeţ, din judeţul Alba, unde s-a intervenit pentru salvarea unui grup de 25 de turişti, cu vârste cuprinse între 20 - 60 ani, care nu au mai putut înainta din cauza creşterii nivelului pârâului Râmeţ din satul Cheia.
Aceştia au fost transportaţi cu mijloace ISU până la locul unde erau parcate autoturismele personale, zona Valea Mănăstirii, pentru a-şi continua deplasarea către domicilii. Misiunea a fost gestionată cu sprijinul echipajelor Salvamont Alba.
O altă situaţie deosebită a fost înregistrată în judeţul Hunedoara, unde din cauza precipitaţiilor abundente, accesul către comunităţile din Vălari, Arănieş şi Ulm nu se poate realiza. Pentru remedierea acestei situaţii şi adoptarea măsurilor necesare restabilirii stării de normalitate duminică se va întruni Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
IGSU menţionează că, din cauza aluviunilor acumulate pe carosabil, circulaţia rutieră este oprită pe DJ 687D Cincis - Cerna din judeţul Hunedoara. Echipe specializate se află în teren pentru remedierea situaţiei, astfel încât traficul să poată fi reluat în condiţii de siguranţă.
IGSU precizează că, având în vedere avertizările meteorologice prognozate pentru centrul şi sud-estul ţării, pompierii salvatori rămân la datorie pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în zonele unde se pot produce evenimente deosebite.