Suprafață agricolă afectată de secetă a ajuns, luni, la 402.981 de hectare în 34 de judeţe, arată datele centralizate de Ministerul Agriculturii.
Din această suprafață, 206.705 hectare au fost cultivate cu grâu şi triticale, 33.235 hectare cu orz, orzoaică, ovăz, secară, 31.714 hectare cu rapiţă, 74.973 hectare cu porumb, 5.213 hectare cu soia, 866 hectare cu mazăre, 34.341 hectare cu floarea soarelui, 6.737 hectare cu plante furajere şi 8.986 hectare cu alte culturi, conform Agerpres.
Care sunt județele afectate de secetă
Până în prezent, judeţele care au raportat suprafeţe afectate de secetă sunt: Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea.
De asemenea, din cauza secetei, albia Dunării a secat pe partea țării noastre, lângă Zimnicea. Situația este atât de gravă încât se poate ajunge la pas până pe teritoriul Bulgariei. La intrarea în țară, debitul Dunării este la mai puțin de jumătate față de media lunii august, iar hidrologii nu se așteaptă la o îmbunătățire în curând. De asemenea, Dunărea este la cote extrem de scăzute și în două puncte de pe teritoriul Serbiei, unde autoritățile de la Belgrad draghează fluviul în permanență.