Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Pe două roți, în pădurile de lângă București. 1.800 de cicliști, la cel mai mare maraton de ciclism off road din Sud-Estul Europei

Pădurile de lângă București au prins viață de la prima oră a zilei, când aproape două mii de bicicliști au luat startul la cel mai mare maraton de ciclism mountain bike din sud-estul Europei. Cursa a pornit din București, iar punctul final a fost în Snagov. Organizatorii spun că, dincolo de competiție, vor să le insufle românilor de toate vârstele dorința de a face sport și de a aprecia natura. 

1800 de cicliști au luat startul la cea mai importantă cursă de ciclism off road din România și din Sud Estul Europei, ca număr de participanți. După mai puțin de două ore și aproape 55 de kilometri străbătuți primul ciclist a trecut linia de final.

Valentin Pescaru, câștigătorul competiției: "M-am uitat cum să-mi dozez puterea și energia și am încercat să merg puțin și sub limita mea ceea ce m-a ajutat la final pentru că am avut puterea necesară pentru a sprinta și pentru a câștiga". 

Fiecare participant a fost recompensat cu o medalie. Dincolo de premiu, cicliștii spun că iubesc provocările.

Vlad Nicolae Dobre, ciclist:  "A fost o cursă foarte intensă, tensionată, ne-am bătut pe poziții la începutul cursei apoi am mers în trei, am evadat. Am sprintat dar nu a putut niciunul dintre noi să se desprindă până la final. Este foarte multă muncă în spate, sacrificu, determinare și muncă din noi, iar muncă.”

Tudor Oprea, ciclist: "Cred că dacă nu este plăcere nu câștigi niciodată sau dacă vei câștiga o faci ocazional. Părerea mea este că trebuie să fie plăcere într-o astfel de competiție. Plăcere, inclusiv să te chinui, să ai crampe, să ai dureri, iar la final răsplata este când treci linia de sosire.”

Maratonul de ciclism mountain bike este deja o tradiție. Se desfășoară lângă București de 15 ani.

Doina Țiței, organizator competiție de ciclism : ”Vrem să iasă lumea din București și să vadă că avem niște păduri extraordinare. Am avut o recunoaștere, un concurent mi-a spus- stau în București și este prima dată când ies în pădure și a spus- m-ați câștigat! Pentru asta facem, pentru păduri, pentru oameni și pentru mișcare.”

Anul acesta printre competitori s-au aflat și cicliști din peste 10 țări, printre care Bulgaria, Grecia sau Turcia.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE