Au rămas mai puțin de trei săptămâni până când se va putea circula pe primul pasaj suspendat de pe Centura Capitalei, Pasajul de la Domnești. Autoritățile spun că, după inaugurare, traficul de pe Șoseaua de Centură va fi mai relaxat.
La Pasajul Domnești constructorul a terminat de turnat asfaltul, pe tablierul metalic ce compune sensul giratoriu.
CNAIR anunța în urmă cu o lună de zile că stadiul de finalizare al lucrărilor este de 85%, așa că avem motive să credem că va fi respectat termenul de 15 noiembrie pentru inaugurare, termen asumat de Ministerul Transporturilor.
Pe actuala Șosea de Centură a Capitalei sunt în construcție nu mai puțin de patru pasaje rutiere
Pe actuala Șosea de Centură a Capitalei sunt, în prezent, în construcție nu mai puțin de patru pasaje rutiere, toate sub forma unor sensuri giratorii suspendate, astfel încât intersecția să fie ridicată de la sol, iar Șoseaua de Centură și linia de cale ferată să poată traversa fără conflict de trafic.
Dintre aceste patru pasaje, doar acest sens giratoriu suspendat de la Domnești va fi gata anul acesta, în timp ce un altul este aproape abandonat.
Lucrările la Pasajul Domnești au fost reluate în vara anului 2020, după doi ani de blocaje constante. Ultima problemă fusese intrarea în insolvență a constructorului principal.
Primele lucrări la Pasajul Domnești au început în anul 2018. Proiectul s-a blocat, însă, din mai multe motive: Primăria Capitalei a dorit lărgirea pasajului, pentru a putea amplasa o linie de întoarcere a tramvaiului, utilitățile au fost relocate cu mare dificultate, iar exproprierile au fost realizate cu întârziere.