Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Papa Francisc le cere liderilor mondiali mai multe măsuri pentru a combate schimbările climatice. ”Este o provocare urgentă”

Papa Francisc a declarat că este nevoie de acțiuni urgente pentru a combate schimbările climatice, în condițiile în care mai multe țări din lume se confruntă cu valuri de căldură, dar și cu inundații, cum este cazul Coreei de Sud, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.

”Vă rog, îmi reînnoiesc apelul către liderii mondiali de a face ceva mai concret pentru a limita emisiile poluante", a declarat duminică Papa Francisc după rugăciunea "Angelus".

Suveranul Pontif a făcut aceste afirmații în faţa celor aproape 20.000 de credincioşi strânşi în Piaţa Sfântul Petru.

”Este o provocare urgentă, nu poate fi amânată, priveşte pe toată lumea. Haideţi să protejăm casa noastră comună", a menționat Papa Francisc.

Conducătorul Sfântului Scaun a cerut lumii întregi să renunțe rapid la combustibili fosili. De altfel, Papa Francisc a făcut din protecţia mediului o piatră de temelie a pontificatului său.

De asemenea, şi-a exprimat solidaritatea faţă de cei care au avut de suferit din cauza crizei climatice şi faţă de cei care îi ajută.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE