Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Până la concedieri, noi angajări la Parlament. Au fost zeci de concursuri în decembrie 2024 și blocaj doar pentru cele nefinalizate

Reducerile de personal anunțate de conducerea Parlamentului nou ales și-au mai pierdut din impactul prevăzut inițial.

Deciziile finale nu s-au atins mai deloc de angajații grupurilor parlamentare.

Iar din zecile de concursuri cu noi posturi scoase la angajare, demarate la finele anului trecut, doar câteva au fost blocate.

În prima zi de legislatură, deputații cel puțin au fost mai interesați de împărțire a posturilor și de validare a unor colegi în structura de conducere a Camerei și în fruntea comisiilor parlamentare, în deosebi în fruntea comisiilor comune de control a serviciilor de informații.

Mai puțin au fost dornici să adopte acel memorandum deja aprobat în conducerea acestui forum legislativ, prin care se propune reducerea cu 240 de posturi a organigramei de funcționare a Camerei Deputaților. În schimb, la Senat lucrurile au mers mai rapid, în ciuda unui protest nou al funcționarilor publici existenți la nivelul acestei camere legislative.

Senatul vrea reducerea organigramei camerei superioare cu 186 de posturi

Plenul Senatului a adoptat memorandumul prin care se propune reducerea cu 186 de posturi a organigramei camerei superioare, dar în același timp pro-funcționarii publici acuză actuala conducere a Senatului, în frunte cu Ilie Bolojan, că au venit cu o evaluare făcută în pripă.

Cer aceștia să se facă concursuri și examene echitabile, pentru că în momentul de față se pune sub semnul întrebării adevăratele intenții ale conducelor celor două camere legislative. Unii cred că de fapt se face loc numirii unor oameni din clientela politică a PSD și PNL.

Mai ales că vedem că până când vor fi organizate aceste examene prin care se va stabili cine rămâne în funcții și cine pleacă, anul trecut, în luna decembrie au fost inițiate 18 concursuri pentru încă 31 de posturi la Camera Deputaților, alte trei concursuri la Senat, iar în prima lună a noului an au fost inițiate 10 astfel de examene pentru angajarea încă 11 persoane pe ultima 100 de metri, în data de 29 ianuarie s-a blocat cel puțin o parte din concursurile aflate în momentul de față în derulare, iar în privința candidaților deja admiși s-a stabilit că aceștia nu pot fi angajați dacă nu s-a rezolvat procedura de intrare în corpul funcționarilor publici până în data stabilită, data de 29 ianuarie.

În schimb, vedem că, în ciuda intențiilor de reducere a cheltuielilor, nimeni nu se va atinge de angajații de la grupurile politice parlamentare și, potrivit informațiilor noastre, de exemplu, în ultimii 2 ani de zile, la nivelul grupurilor PSD și PNL s-au făcut zeci de angajări, iar numărul acestora a tot crescut la 100 în cazul PSD și la 80 de persoane angajate în cazul grupurilor parlamentare liberale. O situație însă care în momentul de față nu va avea o soluție prea rapidă în viitorul apropiat.

Mai ales că parlamentarii sunt de mai interesați ca în zilele următoare să obțină finanțare pentru propriile amendamente la proiectul bugetului de stat și, potrivit informațiilor noastre, se va aloca în jur de 750.000 lei pentru amendamentele pe care atât parlamentarii puterii, cât și cei a opoziției le depun în această perioadă pe marginea proiectului de buget, pentru a avea cu ce să se laude în circumscripții că au bani pentru o serie de proiecte locale, precum să le sport, biserici și alte proiecte de acest gen.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE