Berarii din Germania au adoptat sustenabilitatea în procesul de fabricare a berii. Producătorii folosesc energia solară și reciclează cerealele pentru a hrăni vitele fermierilor locali. Această abordare inovatoare sprijină economia locală și reduce impactul asupra mediului, oferind clienților bere naturală și fără aditivi.
O fabrică de bere din Germania îmbină tradiția cu sustenabilitatea. Pe lângă utilizarea panourilor solare, berăria reciclează cerealele și sprijină afacerile locale . Berea produsă este complet naturală, fără conservanți sau substanțe chimice.
George Shumay, șef de vânzări al berăriei: ”O mare parte din cerealele pe care le obținem provin din Bamberg, din sudul Germaniei. Aceste cereale sunt folosite în procesul de fabricare a berii. După ce sunt utilizate, le păstrăm, iar un fermier local, care se află la doar câțiva kilometri de aici, le colectează. El le folosește ca hrană pentru vacile sale, care apoi sunt vândute.”
Un fermier vine o dată pe săptămână la fabrica de bere și ia cerealele uzate, pe care le folosește ca hrană pentru animalele.
Christoph Brundke, fermier din Berlin: ”O dată pe săptămână, vin aici și ridic cerealele folsite. Le duc acasă și le dau de mâncare la animale. Mi-ar plăcea să le dau de mâncare o dată pe zi.”
Producătorii ambalează berea în cutii de aluminiu în loc de sticle. Unul dintre motive este că acestea sunt mai ușor de transportat.
George Shumay, șef de vânzări al berăriei: ”Ambalăm toate berile noastre în doze în loc de sticle, deoarece livrăm atât de mult în afara Germaniei, în restul Europei, în 34 de țări de fapt, iar dozele ocupă jumătate din spațiul sticlelor. Așadar, transportăm doar greutatea dozelor. De asemenea, acestea sunt 100% reciclabile. Iar rata de reciclare a aluminiului în Germania este mai mare decât cea a sticlei.
Liv Stroud, jurnalist Euronews: ”Colaborarea dintre fermier și berărie durează de trei ani, de când s-a deschis berăria. Este o tradiție care datează din timpul tatălui fermierului, care hrănea vacile de la fermă cu cerealele uzate. Carne hrănită cu bere, mâncare fără risipă.”
Colaborarea dintre producătorii de bere și fermieri asigură o producție fără risipă, cu un impact redus asupra mediului.