Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Nou record pentru ROBOR la 3 luni. Este cea mai mare valoare pentru acest indice din noiembrie 2011

Un nou record pentru ROBOR la 3 luni, în funcție de care se calculează costul creditelor în lei cu dobândă variabilă. A ajuns miercuri la 6,41% pe an, față de 6,28%, marți.

Este cea mai mare valoare pentru acest indice din noiembrie 2011, în condițiile în care la începutul acestui an era în jur de 3%. ROBOR crește pe fondul inflației ridicate, de 14,5% în luna mai. Clienții băncilor au început să resimtă creșterile de rate în ultima jumătate de an, odată cu avansul ROBOR.

În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE