„Țările care acum sunt solidare cu Ucraina vor fi binevenite în procesul de reconstrucție ce va urma”, spune ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk. Diplomatul a explicat vineri, în timpul unei întâlniri cu presa română, că acesta este, de altfel, și un bun instrument pentru a convinge unele state să se implice mai mult în susținerea Ucrainei, în acest moment.
În timpul recentei vizite a noului ministru de Externe ucrainean Andrii Sybiha la București, necesitatea participării firmelor românești la reconstrucția Ucrainei a fost subliniată și o serie de evenimente dedicate implicării sectorului privat vor fi organizate în perioada următoare. Scopul este ca România să devină un hub regional pentru proiectul de reconstrucție. Potrivit unui raport publicat la finalul anului trecut și realizat de UNDP, Banca Mondială, Comisia Europeană și Guvernul Ucrainei, necesarul financiar pentru reconstrucție în următoarea decadă se ridică la 486 de miliarde de dolari.
Prokopchuk: Aproximativ 80% dintre atacurile cu drone lansate de Rusia țintesc infrastructură civilă
Ambasadorul Prokopchuk a explicat din nou necesitatea ca Ucraina să obțină permisiunea de a lovi ținte militare pe teritoriul Rusiei și de a utiliza rachetele cu rază lungă de acțiune pentru a preveni atacurile Rusiei asupra obiectivelor ucrainene.
„Ar fi în interesul securității comune regionale ca statele din vecinătatea Ucrainei să doboare drone rusești deasupra teritoriului ucrainean”, a spus Prokopchuk, arătând că aproximativ 80% dintre atacurile cu drone lansate de Rusia țintesc infrastructură civilă, obiective energetice și case de locuit. În condițiile în care iarna se apropie, asigurarea necesarului energetic al Ucrainei este o prioritate, având în vedere că întețirea atacurilor Rusiei asupra infrastructurii energetice din martie și până acum a dus la pierderea a 9 GW din capacitatea totală de producție a țării.
Cu privire la propunerile pentru pace înaintate de Ucraina și discutate cu ocazia Summit-ului organizat în iunie, în Elveția, ambasadorul Prokopchuk spune că aplicarea lor este detaliată într-un Plan al Victoriei pe care președintele Volodimir Zelenski îl va prezenta președintelui Joe Biden, vicepreședintei Kamala Harris, dar și candidatului republican în alegerile prezidențiale, Donald Trump, săptămâna viitoare. Volodimir Zelenski va călători în Statele Unite unde va susține și un discurs în fața Adunării Generale a ONU.