Ucrainenii ar urma să primească în curând permisiunea de a ataca Rusia cu rachete occidentale cu rază lungă de acțiune, după votul Parlamentului European, care a adoptat o rezoluție ce solicită țărilorUniunii Europene să permită acest lucru.
Zilele trecute, nu fusese luată nicio decizie după întâlnirea dintre președintele american și premierul britanic.
Cu toate acestea, mai mulți oficiali ruși susțineau că decizia ar fi fost deja luată și că ucrainenii au primit acest acord.
Drept dovadă, a urmat un nou val de amenințări. Ultima amenințare este și cea mai dură și îi aparține președintelui Dumei de Stat din Rusia, Veaceslav Volodin. El susține că anunțul pe care ar urma să-l facă Parlamentul European ar duce la startul celui de-al treilea război mondial, care va fi purtat cu arme nucleare.
Rușii amenință din nou Occidentul cu armele nucleare
„Parlamentul European a cerut astăzi țărilor Uniunii Europene să ridice restricțiile asupra loviturilor de la Kiev cu arme cu rază lungă de acțiune pe teritoriul țării noastre, să consolideze sprijinul militar pentru Ucraina și să anunțe o colectare de fonduri de la populația europeană pentru nevoile forțelor armate ucrainene.
Repet: dacă se va întâmpla acest lucru, Rusia va da un răspuns dur, folosind arme mai puternice. Nimeni nu ar trebui să-și facă iluzii despre asta. Duma de Stat insistă asupra acestui punct. Ceea ce spune Parlamentul European duce la un război mondial, cu utilizarea armelor nucleare. Pentru informare, racheta Sarmat are un timp de zbor de 3 minute și 20 de secunde până la Strasbourg”, a scris președintele Dumei de Stat, Veaceslav Volodin, pe Telegram, citat de Duma de Stat.
El le-a pus două întrebări deputaților din Parlamentul European: dacă și-au consultat alegătorii înainte de a lua această decizie, precum și dacă cetățenii țărilor europene doresc să vină războiul la ei.
„Înainte de a lua o astfel de decizie, a trebuit să ne amintim lecțiile celui de-al Doilea Război Mondial. Apoi, în lupta împotriva fascismului, au murit 27 de milioane de cetățeni sovietici. Țara noastră este cea care v-a eliberat pe voi și pe toată Europa. Țineți minte asta! Nu uitați!
Judecând după declarația Parlamentului European, se pare că ați uitat. Cetăţenii ţării noastre ştiu ce este războiul, acesta a afectat fiecare familie. Victoria asupra nazismului a fost costisitoare. Statele Unite și Anglia au pierdut nu mai puțin de 800.000 de oameni în al Doilea Război Mondial. Pierderile noastre, doar în bătălia de la Stalingrad - 1.13 milioane de oameni.
Singurul lucru pe care ar trebui să-l facă Parlamentul European după o astfel de declarație este să se dizolve”, a mai spus Veaceslav Volodin.
Președintele rus Vladimir Putin a amenințat Statele Unite și țările europene că vor fi în război direct cu Rusia, în cazul în care vor livra Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune pentru a lovi ținte de pe teritoriul rusesc. Aceste afirmații au făcut chiar să apară titluri precum „Putin și-a trasat linia roșie”, așa cum a scris pe prima pagină publicația rusă Comersant.
SUA, Marea Britanie și Franța au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune, cu condiția ca ele să nu fie folosite în atacuri comise mai departe de zona de graniță ruso-ucraineană. Astfel, Kievul a folosit doar drone de producție locală în atacuri asupra unor unități militare sau rafinării din Rusia.
Iar în timp ce Ucraina este susținută de NATO și Occident, Moscova beneficiază de sprijinul oferit de regimuri totalitare, precum cel din Coreea de Nord sau din Iran.