Mircea Geoană a fost întrebat, la evenimentul de lansare a candidaturii, despre dezvăluirile publicației Context.ro care arată că fostul său șef de campanie pe București ar avea afaceri cu un propagandist rus. Candidatul independent la prezidențiale a vorbit despre profilul său euroatlantic și s-a declarat mirat că cineva ar putea să creadă că el ar avea legături cu Rusia.
- Publicația Context.ro a descoperit că fostul său șef de campanie al lui Mircea Geoană, Rareș Mănescu, ar avea legături cu un propagandist rus. Context.ro face parte din The Organized Crime and Corruption Reporting Project, o organizație internațională de jurnaliști de investigație, care a fost nominalizată anul trecut la premiul Nobel pentru Pace.
„Cred că subiectul a fost suficient de mult comentat și de clarificat, inclusiv de organizația pe care am servit-o până acum trei săptămâni, stimate domn. Deci, dacă există un om mai euroatlantic și mai dedicat cauzei occidentale decât mine, arătați-mi-l. Ambasador în America, începând cu parteneriatul strategic cu America, ridicând steagul României la NATO, încheind negocierile la UE, fiind cinci ani cel mai influent român la vârful unei organizații.
Dacă cineva crede și are, cum să spun, lipsa de considerațiune minimă să acuze un om de profilul meu că are vreo asociere cu Rusia, înseamnă că aveți o viziune diferită de ceea ce reprezintă viziunea majorității românilor”, a declarat Mircea Geoană.
După acest episod, fostul secretar general adjunct al NATO nu a mai răspuns la nicio întrebare și a plecat în grabă. Reacția a venit după un eveniment de două ore în care Mircea Geoană a vorbit despre proiectul său de prezidențiabil, sub sloganul „schimbarea adevărată”.