USR a aflat joi dacă îi poate face campanie lui Nicușor Dan. Judecătorii Curții de Apel București au discutat pronunțarea pentru două contestații împotriva deciziei BEC de interzicere a campaniei USR pentru Nicușor Dan.
USR va face recurs la ÎCCJ. Moșteanu: Dreptatea este a zeci de mii de români
Ionuț Moșteanu, deputat USR: „De o săptămână încoace, de când USR a decis să-l susțină pe Nicușor Dan în această luptă, uitându-ne că Elena Lasconi nu mai are nicio șansă și uitându-ne că pericolul pentru România este să-i avem un turul doi pe Ponta și pe Simion, tot sistemul s-a pus pe noi.
Asta înseamnă că am luat o decizie bună, am făcut ce trebuia făcut și faptul că tot sistemul e acum grămadă pe Nicușor Dan și pe USR, arată că suntem singurii care au rămas în picioare în lupta cu acest sistem care ține România capturată de 35 de ani.
Am contestat în numele partidului doamnei Lasconi, care spune că are curajul să facă dreptate. I-a fost frică să facă dreptate și a folosit niște tertipuri avocațiști prin care a reușit să oprească judecarea pe fond acestei cauze, acestei contestații, invalidând practic dreptul de reprezentare al avocatului.
Nu poate spune Birou Electoral Central pe cine să susțin sau pe cine nu. Nu poate decide Biroul Electoral Central în în locul unui partid strategia politică în această speță. În mod ciudat, Curtea de Apel a spus că nu am niciun interes. O așteptăm motivarea deciziei.
Între timp am decis să fac să merg mai departe, să-mi caut dreptatea la Înalta Curte. O avem un termen de cinci zile și în seara asta vom depune contestația la Înalta Curte și îmi caut dreptatea înainte, pentru că dreptatea mea este a unor zeci de mii de români”.
Curtea de Apel București respinge contestațiile USR
Magistrații Curții de Apel București au respins contestațiile depuse de USR, motiv pentru care partidul nu îi poate face campanie lui Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale.
Decizia instanței nu este definitivă și poate fi contestată.
Lasconi vrea explicații despre banii folosiți în campania electorală de către USR
Contestația Elenei Lasconi împotriva USR, prin care i-a fost anulată susținerea la prezidențiale, este judecată la această oră.
Mai mult decât atât, Autoritatea Electorală Permanentă a început un control la USR, după ce Elena Lasconi a cerut clarificări privind modul în care au fost folosite fondurile partidului în această campanie electorală. Lasconi acuză că resursele financiare alocate campaniei sale ar fi fost folosite, direct sau indirect, pentru un alt candidat. Ea spune că nu a avut acces la resursele financiare, deși era candidatul oficial.
Într-un comunicat oficial, USR transmite că în campanie au fost cheltuiți aproximativ 1 milion de lei din subvenția legală și 3,9 milioane în precampanie, toate fondurile fiind folosite doar pentru susținerea Elenei Lasconi. Controlul Autorității Electorale Permanente vizează perioada 1 ianuarie – 16 aprilie 2025.
Între timp, judecătorii se vor pronunța și în privința contestațiilor depuse de USR împotriva deciziei BEC de interzicere a campaniei pentru Nicusor Dan.
Știrea inițială:
USR așteaptă verdictul: Poate sau nu să facă campanie pentru Nicușor Dan? Ce spune primarul despre relația cu Moșteanu și Fritz
Nicușor Dan a spus că nu va ataca în instanță decizia BEC prin care i-a fost interzis USR-ului să îi facă acestuia campanie electorală și că mizează în continuare pe sprijinul USR prin membrii săi de partid pe persoană fizică.
„Am colaborat cu ei foarte bine în campania locală din 2024. Au fost practic echipe comune. În momentul acesta, ce fac ei fac la nivel de persoană fizică, așa cum fac și membrii PMP, cum fac și membrii Forța Dreptei, Partidul DREPT, PNȚ Maniu Mihalache și toți ceilalți”, a spus acesta, într-o conferință de presă susținută la sediul de campanie.
„Ca persoane fizice, bineînțeles că îmi doresc ca cât mai mulți oameni să ducă această campanie pentru mine, în sensul să meargă cu materiale electorale, să discute cu oamenii, pentru că este foarte multă dezinformare. Este un război al informațiilor, să îi spunem, și cu cât mai multă lume vorbește în direcția corectă, cu atât e mai bine”, a adăugat primarul general, care a negat informațiile conform cărora le-ar fi promis unor lideri USR, precum Ionuț Moșteanu sau Cătălin Drulă, susținere pentru o candidatură la Primăria Capitalei sau pentru un portofoliu de ministru.
„Nu am avut vreo implicare în procesul intern al USR-ului. Am fost anunțat și asta e tot”, a spus Nicușor Dan.
Curtea de Apel București a decis să amâne pentru joi pronunțarea în două procese care au fost inițiate care urmare a două contestații împotriva BEC. Una, de către USR, iar cealaltă, de Ionuț Moșteanu. Biroul Electoral Central a decis, sâmbătă, că USR nu îl poate promova, sub nicio formă, pe primarul Capitalei Nicușor Dan, în urma unei sesizări din partea partidului AUR. Practic, BEC spune că USR nu poate să îl susțină acum pe Nicușor Dan având în vedere că și-a luat angajamentul înainte de începerea campaniei electorale să o susțină pe Elena Lasconi.
Lasconi a fost și ea astăzi la ședințele CAB în care au fost discutate cele două contestații și le-a cerut judecătorilor să le respingă. De asemenea, Elena Lasconi a atacat în instanță decizia USR-ului de a-și retrage susținerea pentru candidatura sa.